„Acești copaci constituiau un pericol pentru siguranța pietonilor și a autoturismelor care tranzitează această zonă. Administrația Domeniului Public Sector 1 (ADP) execută lucrările de defrișare în baza avizului nr. 3126/1418344 eliberat de Primăria Municipiului București în data de 29 iunie 2016", a precizat Primăria Sectorului 1.
De asemenea, Primăria a dat asigurări că alți arbori vor fi plantați pe același aliniament în această toamnă.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a precizat la rândul lui că arborii erau un pericol și că s-au luat măsuri înainte să se întâmple vreun accident.
„Am fost și rămân un apărător al spațiilor verzi din Capitală, mai ales în calitate de edil al celui mai verde sector din București, însă siguranța cetățenilor este mai presus de orice. De aceea, ne-am autosesizat și am eliminat astfel des-întâlnitul termen "luat prin surprindere", limitând la maximum posibil eventualele pagube produse de căderea acestor copaci uscați. Menționez că toată această acțiune a avut avizul prealabil al specialiștilor din Primăria Capitalei, fără aprobarea cărora nu putea avea loc", a declarat edilul.
Primăria Sectorului 1 a subliniat că defrișarea și toaletarea copacilor se face doar în baza unui aviz prealabil emis de către Direcția de Mediu din cadrul PMB. Avizele pot fi solicitate atât de persoanele fizice, cât și juridice.
Municipalitatea a mai menționat că, în 2016, angajații ADP au defrișat 214 arbori și au făcut 1.703 toaletări, intervenind, cu precădere, în zona școlilor, spitalelor și a altor instituții publice.
Directorul Direcției Mediu din cadrul PMB, Oana Grigore, a declarat săptămâna trecută că peste 70 de arbori de pe Bulevardul Kiseleff și peste 35 din Parcul Cișmigiu sau fost avizați în vederea defrișării, fiind vorba despre copaci uscați.
De asemenea, și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat săptămâna trecută că nu a „ordonat" nici în scris și nici verbal tăierea vreunui copac din București.
„Direcția Generală de Mediu din PMB a avizat, din punct de vedere tehnic, această acțiune, în urma numeroaselor sesizări și plângeri venite din partea asociațiilor de locatari sau proprietari ori a cetățenilor, deoarece acești arbori au devenit un pericol pentru populație: numai în ultima perioadă 7 copii au ajuns la spital pentru că au fost loviți de crengile desprinse din copaci, iar un arbore a căzut, în timpul unei vijelii, peste o mașină", a menționat edilul.