Funcţia de director general al CFR SA este ocupată de la începutul anului de Dimitris Sophocleous, iar consiliul de administraţie este condus de Lucian Isar, fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri. Aceştia spun că ministrul Transporturilor face presiuni la adresa lor.
„Orice control este binevenit, atunci când e făcut cu bună-credinţă şi transparenţă, şi nu ca un instrument de presiune”, a fost răspunsul conducerii CFR SA la acţiunea de control.
Mai mult, noua conducere îi recomandă ministrului Transporturilor să extindă perioada controlată şi înainte de 1 ianuarie 2013: „Acelaşi sprijnin va fi acordat şi pentru o eventuală extindere a controlului pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie a.c.”.
Adică în perioada în care director general al CFR SA a fost Cristian Ghibu, actualul secretar de stat numit în această funcţie de ministrul Relu Fenechiu.
Relaţiile dintre noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor sunt tot mai tensionate în ultima perioadă, timp în care Relu Fenechiu a făcut câteva referiri indirecte la conducerea companiei.
„Gândiţi-vă că am destituit directorul de la CFR Călători, am destituit toată conducerea de la CFR Marfă, şi am destituit conducerea ANR-ului. Veţi mai vedea!”, a avertizat Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.
La începutul acestei luni făcea o altă afirmaţie cu trimitere la coducerea CFR SA.
„CFR Marfă şi CFR Călători au astăzi management privat şi, aş îndrăzni să spun că, spre deosebire de alte situaţii, au şi management performant”, a declarat Ministrul Transporturilor.
Totul se petrece în contextul în care Ministerul Transporturilor întârzie aprobarea planului de administrare al companiei realizat de către managerii privaţi. În cazul în care planul nu e acceptat până pe 17 aprilie, conform legii, actuala conducere este demisa.
CFR SA este compania de stat care administrează infrastructura publică de căi ferate, adică 15.000 de kilometri de şine. Anul trecut CFR SA a avut pierderi efective de aproximativ 600 de milioane de lei.