Continuă să plouă. În Duminica Floriilor se va încălzi
Data publicării:
Ploile vor continua până sâmbătă inclusiv, iar de duminică se vor răstrânge. Vor fi afectate în special zonele estice, din cauza unui ciclon care activează în Marea Neagră.
La munte, în judeţele aflate sub cod galben va continua să ningă. Zăpada va fi destul de „apoasă”, astfel că practicarea sporturilor de iarnă nu este o opţiune, exceptând pârtiile amenajate.
În Duminica Floriilor vremea se va încălzi, maximele termice variind de la 11 grade în depresiuni până la 19 grade în Lunca Dunării.
Luni, maximele termice vor depăşi 20 de grade.
În Bucureşti, astăzi sunt 11 grade şi vor fi condiţii de ploaie în prima parte a zilei, dar vremea se încălzi, pentru ca duminică să se ajungă la 18 grade.