Consiliul Local Constanţa, la un pas de dizolvare. Cererea, depusă la tribunal de un student la Drept

Data publicării:
consiliu local constanta

Ultima şedinţă de Consiliu Local a fost pe 23 iunie şi, potrivit Legii, pe 23 august consilierii locali ar fi trebuit convocaţi din nou, dar asta nu s-a întâmplat. Tânărul care a depus cererea de dizolvare a Consiliului Local, Alexandru Bajdechi, spune că este dreptul său să ia atitudine atunci când legea este încălcată.

„Consider că actualul Consiliu Local nu mai este unul funcţional, nu mai reprezintă actualii cetăţeni şi este cazul ca aleşii locali să se întoarcă la popor, să vadă dacă mai beneficiază de acelaşi sprijin popular”, spune el.

Mulți constănţeni sunt de acord cu ideea tânărului şi spun că aleşii locali nu-i mai reprezintă.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa spun că nu se pune problema dizolvării Consiliului Local pentru că următoarea şedinţă este deja stabilită pentru data de 28 august.

„Legea spune că o dată pe lună. Şedinţa poate să o convoace domnul primar pe 1 ale lunii. Să zicem că a fost pe 23 iunie şedinţă. Putea, foarte bine, pe 1, 2, 3 iulie să convoace şedinţa, sau pe 31 iulie”, spune Marcela Enache, reprezentant al primăriei Constanţa.

Un calcul eronat, spun avocaţii care citează din codul de procedură civilă.

„Acestea încep în ziua în care încep şi se termină în luna şi ziua corespunzătoare. Spre exemplu, să admitem că încep pe 23 iunie şi durează o lună, atunci, pe 23 iulie se împlineşte termenul. Dacă sunt 2 luni, atunci pe 23 august”, spune avocatul Gheorghe Dinu.

Nedumeriţi sunt şi consilierii locali.

„Cred că aici este o scăpare a domnului primar care de regulă convoacă şedinţele CL. Probabil că, luat de valul sezonului estival, a avut şi alte probleme şi a întârziat să convoace CL”, spune consilierul local Tudorel Chesoi.

Cel mai probabil, primul termen la Tribunalul Constanţa în cererea de dizolvare a Consiliului Local va avea loc luna viitoare. Dacă instanţa va admite cererea, atunci, odată cu alegerile prezidenţiale, în Constanţa vor avea loc alegeri anticipate pentru stabilirea componenţei Consiliului Local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”