Comisia specială pentru Roșia Montană are propriul site. „Așteptăm propuneri și soluții”

Data publicării:
site somisie

Site-ul Comisiei speciale pentru Roșia Montană cuprinde patru mari secțiuni: materiale și documente; audieri; propuneri și soluții și componența comisiei.

Aici există și un formular pentru înscrierea la audieri și unul pentru a primi propuneri și soluții din partea celor interesați.

Acest for a început de astăzi dezbaterile. Miercuri, membrii comisiei vor merge la Roşia Montană, după care vor discuta şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii.

Senatorii și deputații din comisie discută, astăzi, cu reprezentanții ministerelor Culturii și Justiției, care au avizat favorabil proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană.

„Săptămâna viitoare vom invita Ministerul Marilor Proiecte, SC Minvest SA, ministerul Economiei, RMCG, Institutul Geologic al României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Bugetului, Ministerul Pădurilor şi Apelor, SRI şi SIE”, a spus, luni, preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov.

El a adăugat că, de asemenea, la dezbateri va fi invitat şi ministerul Dezvoltării Regionale.

Dintre cei 21 de membri ai comisiei pentru Roşia Montană, opt aparţin PSD. Acelaşi partid a desemnat şi preşedintele comisiei: senatorul Darius Vâlcov, fost primar PDL al oraşului Slatina până în martie 2012.

Comisia pentru Roşia Montană are termen până pe 20 octombrie pentru finalizarea raportului.

A 22-a zi de proteste faţă de proiectul de exploatare auriferă cu cianuri de la Roşia Montană, de duminică, a adunat peste 15.000 de manifestanţi în Capitală, într-un marş care a blocat succesiv, duminică, mai multe bulevarde.

Proteste similare au avut loc şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Alba Iulia şi Iaşi, dar şi în străinătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri