Comisia de expertiză a spitalului Socola s-a întrunit astăzi în cazul atentatorului din Iași

Data publicării:
atentator iasi

Medicii au povestit că bărbatul a fost calm, cooperant și a răspuns la toate întrebările, însă aceștia nu au vrut să dezvăluie răspunsurile.

Specialiștii spun că este un caz complex, de aceea se vor mai întâlni și săptămâna viitoare cu suspectul, pentru a stabili dacă bărbatul a avut sau nu discernamânt în momentul în care a avut discernământ atunci când a vrut să arunce în aer amfiteatrul de la Universitatea de Electrotehnică din Iaşi, în care erau peste 40 de studenţi şi profesori.

Cel mai probabil, Comisia de expertiză a spitalului Socola va anunța rezultatele peste două săptămâni.

Bărbatul, care suferă de schizofrenie, este reţinut preventiv pentru acte de terorism, fiind internat în unitatea sanitară, alături de alți cinci pacienți. Acesta este supravegheat doar de doctori, nu și de polițiști, iar în salon intră doar persoanele autorizate, pe bază de cartelă.

Din 2006, atentatorul în vârstă de 28 de ani a fost spitalizat de 9 ori la Socola. Cât nu era în spital, trebuia să urmeze un tratament strict. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, a recunoscut mama tânărului.

În funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, procurorii vor dispune măsurile legale în acest caz.

Bărbatul a intrat cu o bombă artizanală în amfiteatrul unei universități din Iași în urmă cu trei zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri