#Colectiv. Interviu cu tânărul care a sunat primul la 112 să anunţe tragedia

Data publicării:
colectiv inainte de explozie

Victor Dobre, barman în clubul Colectiv, este cel care a anunţat la 112 tragedia şi proporţiile ei.

„Am observat incendiul care se extindea pe stâlpul din faţa scenei şi imediat am reacţionat încercând să iau un extintor. Nu am mai putut să intru înapoi în club şi am fost împins de lumea care se îndrepta către ieşire şi am ieşit şi eu. Imediat am sunat la 112 astfel că apelul este înregistrat la 22.32, la aproximativ 30 de secunde aproximez eu de la prima flamă” , povesteşte Victor Dobre, fost angajat al clubului Colectiv

În timp ce îi dădea informaţii dispecerului de la 112, Victor Dobre încerca să îi ajute si pe tinerii blocaţi în containerul de la intrarea în club. Avea 12 prieteni la concertul din acea seară. Niciunul nu a supravieţuit.

„Chiar l-am stins pe un băiat căruia îi ardea părul. De-asta am şi spus în acel apel că văd nişte oameni care ard acum” , adaugă Victor Dobre, fost angajat al clubului Colectiv.

„Eu sunt convins că ei şi trimiteau echipaje în timp ce vorbeau cu mine, însă deja la sfârşitul apelului, după trei minute încă se intrebau dacă să trimită şi ei şi ceilalţi şi ceilalţi. Da, era evident că trebuiau trimise din toate părţile echipaje de intervenţie”, spune fostul angajat Colectiv.

Conform adresei indicate în apel, primele echipe de intervenţie au ajuns în faţa unor porţi închise.

Două ambulanţe şi o maşină de pompieri au rămas blocate în faţa acestei porţi. am venit din faţa clubului să îi anunţ că nu mai au unde să se ducă”, afirmă Victor Dobre.

La aproape patru luni de la tragedia în care au murit 63 de tineri, autorităţile vorbesc despre schimbare.

„În Bucureşti, singurul oraş rămas în care pompierii, ambulanţa şi SMURD nu stau în aceleaşi loc, se simte acest lucru. Pentru că maşinile ambulanţei pleacă pe teren, maşinile SMURD-ului şi ale pompierilor pleacă pe teren, raportatea de la maşinile ambulanţei merge la dispeceratul ambulanţei, raportarea de la SMURD şi pompieri merge la pompieri. Automat informaţia între cele două, într-o situaţie de catastrofă, foarte greu începi să o schimbi la distanţă”, declară Raed Arafat, secretar de stat MAI.

„Ar fi păcat ca după o asemenea tragedie să nu schimbăm puţin aceste proceduri”, spune Victor Dobre, fost angajat al clubului Colectiv.

STS: Operatoarele au acţionat conform procedurilor

Două persoane fizice au solicitat şi au primit, conform prevederilor legale, înregistrările convorbirilor prin Numărul unic de urgenţă făcute separat, în nume personal. Aceste persoane au apelat sistemul 112 pentru anunţarea incendiului. Precizăm că operatoarele Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au acţionat confom procedurilor (publicate şi pe website-ul oficial www.112.ro) şi au transferat apelul imediat, simultan, către toate agenţiile de urgenţă competente în soluţionarea cazului”, a comunicat Biroul de presă al Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

CITIŢI ŞI

IMPACT EMOȚIONAL. Apelul la 112 care a anunțat tragedia de la #Colectiv

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tudor Chirilă îi avertizează pe români, după primul tur de alegeri: ”O lume care ne vrea...
Digi FM
Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese...
Pro FM
Alex Velea, despre secretul relației cu Antonia: „Iubirea adevărată înseamnă sacrificiu, înțelegere și...
Film Now
Sofia Vergara, paradă în costume de baie, la 52 de ani, pe o insulă exotică: "Regina noastră columbiană"
Adevarul
Alimentația corectă în timpul Postului. Care sunt beneficiile și pentru cine nu este potrivit: „Aceste...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
"Ne-am întors în Evul Mediu? Asta vrem, Coreea de Nord?". Adrian Văncică, mesaj viral după primul tur al...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine după ce stăpânul său și-a pierdut viața într-un râu înghețat. Patrupedul și-a...
Film Now
Johnny Depp, din nou în centrul controverselor. Cine este femeia mai tânără cu 30 de ani decât el care l-ar...
UTV
Lino Golden regreta scandalul monstru cu Alex Velea de acum 4 ani. „Am facut multe prostii si am gresit rau...