Ploile din ultimele zile au dus la creşteri rapide de debite pe majoritatea râurilor din ţară, astfel că avertizările de inundaţii au fost prelungite până în această seară.
Pe râul Bârzava, în aval de localitatea Gătaia din județul Timiş, a fost instaurat cod roşu de aseară, de la ora 20.00, şi până astăzi la ora 16.00, dar sectorul menţionat este protejat de diguri.
Codul portocaliu va fi valabil până azi la ora 18:00, dar pericolul va fi ridicat cel puţin până la miezul nopţii.
Raul Cozarov, primarul localității Gătaia, a declarat la Digi24, în această dimineață, că estimările oferite de Apele Române arată că în jurul orei 10-11 va fi cota maximă în zona localității.
„Suntem în comitetul local pentru situații de urgență, în dispozitiv. Sunt încărcați aproximativ 1.500 de saci cu nisip, în cazul în care va fi nevoie se va interveni”, a precizat primarul Raul Cozarov.
El a adăugat că deocamdată nu au fost evacuate persoane. „Încă este în limite normale”, a punctat primarul.
„Drumurile nu sunt în pericol, nici cele județene, nici cele comunale”, a mai spus Raul Cozarov.