Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, între orele 8:30 — 16:00, va ploua în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei, precum și în zona montană aferentă.
Vor fi mai ales averse și se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20 — 25 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40 de litri/metrul pătrat.
În sud-estul teritoriului, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 — 55 de kilometri/oră, iar pe crestele montane se vor depăși temporar 70 kilometri/oră.
Județele aflate sub codul galben de ploi sunt: Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Brașov și Covasna. La acestea se adaugă și Bucureștiul.