Potrivit meteorologilor, afectate sunt județele Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara, Cluj, Satu Mare și Maramureș, acolo unde atenționarea de Cod galben de ceață expiră la ora 11:00. Același fenomen este întâlnit și în județele Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mureș, unde Codul galben de ceață va expira în jurul orei 12:00.
Traficul rutier este cel mai afectat, ceața este prezentă pe majoritatea drumurilor naționale și pe autostrăzi. Șoferii trebuie să acorde atenție sporită pe autostrada A1, pe tronsoanele Sibiu - Săliște și Cunța - Deva, deoarece vizibilitatea a coborât sub 50 de metri. Atenție și pentru șoferii care circulă pe autostrada A3.
În aceste condiții, polițiștii recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să păstreze distanță mare între autovehicule și să nu se angajeze în depășiri riscante.