Este un tablou total diferit faţă de 2008, cînd aceste meserii tradiţionale erau pe cale de dispariţie. Acum, clienţi sunt destui, iar preţurile, pentru toate buzunarele.
Cristian are un mic atelier de reparat încălţăminte. După ce a terminat şcoala profesională de cizmari, bărbatul a început afacerea pe cont propriu.
Până în 2008, afacerea sa a mers din ce în ce mai prost. Abia dacă îi trecea pragul un client pe zi. Acum, Cristian nu mai face faţă comenzilor: 15 muşterii vin zilnic să îi aducă la reparat cizme, sandale sau pantofi.
Un alt pantofar îşi face meseria în centrul vechi al Capitalei. Se prezintă drept „nea Gigi”, cizmar de când se ştie. Are patru decenii de vechime, timp în care prin mâinile lui dibace au trecut nenumărate perechi de încălţăminte. Anii de glorie ai meseriei au fost însă până în 1989.
Dar criza economică mondială i-a împins din nou pe clienţi către atelierele cizmarilor. Mulţi nu mai au bani să-şi cumpere o pereche nouă.
Marea supărare a lui nea Gigi este că nu are cui să-i lase moştenire meşteşugul. Ucenici nu se mai găsesc.
Doamnele îi cer cel mai adesea să le schimbe flecurile, în timp de domnii îi solicită de regulă o talpă nouă pentru pantofi. După două-trei zile, pantofii sunt ca noi, iar preţurile variază între cinci lei şi chiar o sută.