Cine este principalul vinovat pentru protestele violente de vineri. Explicația lui Liviu Avram

Data actualizării: Data publicării:
protest 10 august bucuresti piata victoriei_nick stavre (18)
Foto: Nick Stavre

Liviu Avram, redactor-șef adjunct al Adevărul, a explicat la Digi24 că atâta vreme cât Jandarmeria nu a luat măsuri ca să izoleze grupurile rebele „înseamnă că au întreaga culpă”. Cel mai înțelept însă, în cazul acesta, este să așteptăm derularea anchetei precizează jurnalistul.

Președintele vorbea despre o diversiune, Carmen Dan ne vorbește despre normalitate. Care este?

Nu cred că e normal că președintele să lanseze zvonuri și speculații, pentru că președinte are acces la informații privilegiate, dacă știe ceva, trebuie să spună cu subiect și predicat, nu să lanseze zvonuri.

Carmen Dan vorbește și atât, nu mai putem lua în serios ce spune doamnia sa, câtă vreme este parte la o situație conflictuală între instituții ale statului.

Din acest punct de vedere, mi se pare că cel mai înțelept pentru noi este să așteptăm derularea anchetei la Parchetul general și să aflăm ce anume informații a transmis SRI înainte de mintingul de vineri seară, și cât din aceste informații au și fost verificate de Jandarmerie

Dacă SRI a transmis că ultrașii galeriilor vor fi prezenți în piață și, dacă Jandarmeria nu a făcut nimic în acest sens, și pare că nu a făcut, din moment ce evenimentele s-au derulat așa cum s-au derulat, înseamnă că avem o problema mare în ograda Jandarmeriei, indiferent dacă, așa cum spune C. Dan, acolo s-a aflat sau nu un procuror militar.

Câtă vreme acolo existau date, dacă existau, informații că grupuri rebele vor fi în sala și nici procurorul militar, nici Jandarmeria, nu au luat măsuri să le izoleze, înseamnă că au întreagă culpă pentru tot ceea ce s-a întâmplat acolo și va trebui investigația să arate cine a luat decizia de a nu valorifica aceste informații”, explică Liviu Avram.

CITIȚI ȘI: Parchetul militar o contrazice pe Carmen Dan: Niciun procuror nu a fost în Piața Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor

Jandarmeria Bucureşti contrazice Parchetul Militar: În Piaţa Victoriei a fost prezent procurorul militar Bogdan Pîrlog

Interimatul șefului Jandarmeriei se termină astăzi. 

„Președintele are un mic instrument la îndemână de a forța o mică schimbare în rândul Jandarmeriei, dar asta este un mic aspect, problema este că toate aceste demonstrații și neliniști sociale pleacă de la Ordonanță 13, care nu doar că a fost abrogată, dar amplificată la modifcările Codurilor Penale, toată discuția ar trebui să se concentreze pe ceea ce a făcut și urmează să facă Parlamentul, președintele, CCR, vis a vis de legislația penală.

Toate celelalte sunt efecte colaterale situației, or, dacă această situație nu este rezolvabilă european și va fi convertită într-o legiferare pentru a scapă câțiva șmecheri din politică, în mod cert, demonstrațiile vor continua, pentru că este imposibil de trăit într-o țară așa cum o pregătesc cei de la putere din punct de vedere al legislației penale. Coarnă spune că huliganii au fost aduși din provincie și că au fost două grupuri de huligani, ce ar putea însemna o astfel de declarație în anchetă.

În primul rând, să vedem de unde provin informațiile, de la un polițist, el păstrează legătura cu colegii, sper să prezinte și ceva probe, dacă are probe, înseamnă că lucrurile sunt cu adevărat grave și nu s-au dus de capul lor acolo și au fost aduși să ajute la ceva, nu știm ce. Anul trecut, tot niște ultrași au încercat să detureze o demonstrație pașnică cu mijloace la fel de violente, dar nu țin minte să se fi publicat o listă cu numele celor care i-au invitat să intre în Piață Victoriei violent, avem deja un sentiment de deja vu. S-ar putea să fie un lucru care se repetă”, spune jurnalistul.

Ce reprezintă declarațiile președintelui, vorbea de o diversiune?

„De aceea ar fi fost preferat să vină cu elemente concrete, a dat câteva indicații cum să se poarte partide de opoziție, așteptăm fapte concrete pe care el că președinte le-a făcut, le va face să detensioneze situația, nu am auzit așa ceva”, precizează Liviu Avram.

Ce s-a întâmplat vineri în Piață ce ar putea să schimbe?

„Trebuie curmat demersul din Parlament privitor la legislația penală, trebuie reluat de la capăt și pus doar ce cere CCR și directivele europene, până acum acestea au fost folosite că pretext pentru a folosi pretext pentru anomalii, aici rezidă nemulțumirea. Acolo trebuie rezolvat cazul, deja cine pe cine au bătut jandarmii sunt detalii colaterale”, menționează Liviu Avram, redactor-șef adjunct al Adevărul.

FOTO: Nick Stavre

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri