Preşedinţii Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European au fost cei care au primit premiul Nobel pentru Pace, în numele Uniunii Europene. Distincţia a fost acordată pentru rolul jucat în transformarea dintr-un continent aflat în război, într-unul al păcii.
20 de şefi de stat şi de guvern au participat la ceremonia de la Oslo. Printre ei, Angela Merkel, Francois Hollande şi Mariano Rajoy, precum şi preşedintele României, Traian Băsescu. De altfel, acesta a luat loc în primul rând, alături de cancelarul german şi preşedintele Franţei.
Premiul Nobel pentru Pace vine după un an dificil, în care Uniunea Europeană a fost în pericol să se destrame, pe fondul crizei datoriilor din zona euro. Mai multe țări membre se confruntă în continuare cu tensiuni sociale, din cauza măsurilor de austeritate. Acesta este şi motivul pentru care decizia Comitetului Nobel a stârnit critici.
Reprezentanţii Uniunii Europene au anunţat că vor dona suma de 927.000 de euro, acordată odată cu distincţia. Ultima oară când Nobelul pentru Pace a fost decernat unei organizaţii a fost în 1999, când a fost premiată asociaţia "Medici fără Frontiere".
Nobelul constă într-o medalie, o diplnmă și un cec de 927..000 de euro, pe care UE îl va dona pentru copiii victime ale conflictelor militare.