Ieri autorităţile au semnat un ultim contract de finanţare. Gigantul aparat va costa 300 de milioane de euro. Mai bine de trei sferturi sunt bani europeni. E un pas important pentru România, pentru că ne vom alinia, cel puţin din punct de vedere ştiinţific, în rândul celor mai puternice state de pe planetă.
De la fizică teoretică, până la biologie sau medicină. Laserul de la Măgurele va fi un pas uriaş pentru România. Dincolo de aspectul tehnic însă, centrul ştiinţific de la Măgurele va crea şi sute de locuri de muncă pentru cercetători.
Laserul de la Măgurele va costa 300 de milioane de euro şi va fi de 10 ori mai puternic ca cel care există în acest moment în lume. Aparatul ar trebui să fie gata în 2015, iar din 2017 va fi funcţional.