„Această măsură va permite folosirea canabisului medical pentru pacienţi care au nevoie şi care îl folosesc deja destul de des în contradicţie cu legislaţia în vigoare, din păcate", a afirmat unul dintre susţinătorii proiectului, Pavel Bem, medic şi fost primar al Pragăi.
Conform acestuia, folosirea canabisului medical poate atenua simptomele unui număr mare de boli, printre care cancerul, boala Parkinson, scleroza în plăci, psoriasis şi eczema atopică.
Bem a subliniat că legea nu permite prevestirea unei viitoare legalizări a canabisului pentru utilizarea recreativă.
Textul de lege, care va fi dezbătut curând şi de Senat, a fost adoptat prin votul a 126 de deputaţi dintre cei 154 prezenţi, dintr-un total de 200.
Noua lege va autoriza cultivarea privată a canabisului numai după o perioadă de tranziţie de 12 luni, timp în care substanţa va fi importată.
Republica Cehă este una dintre statele europene cele mai liberale în ceea ce priveşte canabisul. Persoanele care posedă până la 15 grame de marijuana sau cresc până la cinci plante nu riscă decât o amendă.
Procentajul tinerilor consumatori de canabis în Cehia a coborât de la 20,3 la sută în 2010 la 16,1 la sută în 2011 conform Observatorului naţional al drogurilor.