Conform specialiştilor de la Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, pe lângă metodele considerate clasice, adică „escaladare”, „chei potrivite”, „rupere butuc” şi „uşi neasigurate”, au fost identificate cinci moduri prin care hoţii reuşesc să-şi convingă victimele să le deschidă uşa şi să-i invite în casă.
Metoda „termopan”
Analiza Poliţiei Capitalei a relevat că una dintre cele mai uzuale este aşa-numita metodă „termopan”. În aceste cazuri, infractorii acţionează, cel mai des, în echipe de câte doi şi abordează, pe stradă, persoane trecute de 65 de ani, cărora le spun că reprezintă firme specializate în montarea de fereste termopan şi au nevoie să facă măsurători şi să verifice locul în care vor amplasate, în condiţiile în care primăria va demara lucrări de reabilitare a blocurilor din zonă. După ce intră în casă, unul dintre hoţi simulează că face măsurători în faţa proprietarului, în timp ce complicele său fură din locuinţă tot ce găseşte la îndemână.
Metoda „rude în străinătate”
Un alt mod de operare este cel denumit de poliţişti „rude în străinătate”. Hoţii îşi caută, iniţial, victimele, în pieţe, magazine ori în faţa cabinetelor medicale, de unde aleg persoanele în vârstă care povestesc despre faptul că au copii în străinătate. După ce îşi aleg o victimă, infractorii o urmăresc până acasă. Câteva zile mai târziu, infractorii revin la uşa acesteia şi o anunţă că au un pachet din partea rudei din străinătate, cerându-i, în acest sens, o sumă modică. În acest fel însă, hoţii văd unde îşi ţine victima banii. Înainte să plece, unul dintre indivizi îi cere proprietarului un pahar cu apă şi îi fură banii până când acesta se întoarce de la bucătărie.
Metoda „Electrica”
O altă metodă a fost denumită de anchetatori „Electrica”. Hoţul pune, iniţial, afiş la intrarea în bloc prin care anunţă verificări la o dată anume, la care acesta se prezintă, cu ecuson, legitimaţie, uniformă şi sculele necesare. După ce intră în casă, acesta ce se preface că lucrează, aşteaptă un moment de neatenţie din partea victimei şi fură diverse bunuri de valoare, de mici dimensiuni.
Metoda „oala de inox”
Potrivit poliţiştilor, există şi metoda „oala de inox”. Hoţul sună la uşa victimei cu pliante luate dintr-un supermarket, care conţin oferte la oale din inox. În timp ce explică victimei care sunt avantajele achiziţionării vaselor respective, infractorul intră în casă şi cere o cană cu apă. În momentul în care rămâne singur, acesta fură ce apucă.
Metoda „pomenile”
Ultima metodă identificată de poliţişti a fost denumită „pomenile”. Infractorii vin la uşile bătrânilor sub pretextul că dau de pomană, după care, profitând de neatenţia acestora, fură din locuinţă.