Cazul Darius Vâlcov, în presa străină

Data publicării:
darius valcov-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga

Ministrul Finanțelor a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă

Jurnaliştii de la Associated Press, care vorbesc şi despre acuzaţiile de corupţie ce i se aduc primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, notează că şi ministrul român de Finanţe trebuie să răspundă în faţa justiţiei.

„Darius Vâlcov a fost interogat vineri şi pus sub acuzare pentru fapte care datează din perioada în care era primar al oraşului Slatina. Procurorii îl suspectează pe Vâlcov că ar fi favorizat un om de afaceri să obţină contracte din bani publici în schimbul unui comision de 20%. Aceştia susţin că a primit astfel două milioane de euro în perioada 2010-2013. Vâlcov a negat acuzaţiile”, scriu jurnaliştii de la Associated Press.

În schimb, ziariştii de la Reuters apreciază că acuzaţiile procurorilor la adresa lui Darius Vâlcov sunt o nouă lovitură pentru Victor Ponta, după eşecul de proporţii înregistrat în alegerile prezidenţiale de anul trecut. Cu toate acestea, scriu jurnaliştii agenţiei Reuters, Darius Vâlcov continuă să se bucure de susţinerea premierului.

„Ministrul român de Finanţe va continua să joace un rol important în planurile guvernului de a elabora un nou Cod Fiscal în ciuda faptului că este subiectul unei investigaţii pentru corupţie, se arată într-o declaraţie a premierului Victor Ponta”, potrivit reuters.com.

Pentru jurnaliştii de la PressTV, cazul Darius Vâlcov, este doar unul dintre miile de dosare de corupţie în care sunt implicaţi angajaţi ai statului.

„România, văzută ca una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, a intensificat în ultimii ani lupta împotriva corupţiei, mii de angajaţi ai statului fiind puşi sub urmărire penală. Mai mulţi oficiali de rang înalt au fost deja condamnaţi, inclusiv fostul premier Adrian Năstase, în două dosare diferite”, se arată pe presstv.ir.

În încheierea materialului, PressTV mai aminteşte că 7% dintre parlamentarii români aleşi în urma alegerilor din 2012 au fost condamnaţi sau sunt în curs de cercetare pentru fapte de corupţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...