Un bărbat îmbrăcat în costum a fost găsit prăbușit pe o stradă din Reșița, iar lângă el se afla un plic plin cu bani. Ciudat este că, potrivit Jandarmeriei, bărbatul a zăcut pe stradă în jur de patru ore, timp în care nimeni nu a sesizat echipele de salvare, iar banii au rămas neatinși.
Un jandarm care trecea duminică dimineață pe o stradă din Reșița l-a văzut pe bărbatul respectiv și a sunat la 112. Bărbatul inconștient a fost preluat de medici și dus la spital. Revoltător este că apelul jandarmului a venit la câteva ore după ce bărbatul a fost văzut prima dată căzut în stradă, timp în care oamenii doar l-au pozat, dar nimeni nu s-a gândit că are nevoie de ajutor, precizează Jandarmeria Caraș-Severin pe pagina de Facebook.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș – Severin a făcut următoarele precizări pe pagina de Facebook.
„Plutonierul major Ionașcu Constantin, din Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, aflat în timpul liber în această dimineață, în jurul orei 08.00, se deplasa pe stradă Birzavita, din municipiul Reșița, când a văzut o persoană căzută pe partea pietonală.
Jandarmul a încercat să vorbească cu bărbatul, dar acesta era în stare de inconștiență, fapt pentru care a sunat la numărul de urgență 112, menționând faptul că lângă persoana în cauza se află și un plic în care se află suma de 4000 de lei.
La fața locului a sosit un echipaj de ordine publică, format dintr-un jandarm și un polițist, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin care l-a și preluat pe bărbat.
Din declarațiile personalului de pază de la una din instituțiile ce-și desfășoară activitatea în zona respectivă, a reieșit faptul că bărbatul a căzut în jurul orei 04.00.
Banii au fost predați personalului medical pe baza de proces verbal, urmând a fi înmânați familiei.”