Cazul bizar al bărbatului din Botoșani care a sunat la 112 să anunțe dispariția mamei pe care tocmai o înmormântase

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu telefin in mana
Un bărbat a sunat la 112 să reclame dispariţia mamei sale pe care tocmai o înmormântase FOTO: Getty Images

Un bărbat din municipiul Botoşani a fost sancţionat de poliţişti după ce a sunat la 112 şi a anunţat că mama sa, care murise în urmă cu o săptămână, a dispărut de la domiciliu, a declarat, joi, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Nicoleta Federciuc.

Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că femeia, în vârstă de 81 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu pe 6 iulie şi nu a mai revenit, însă, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bătrâna a decedat pe 30 iunie.

„În vederea depistării femeii, poliţiştii de investigaţii criminale au demarat activităţi operative specifice în cazul dispariţiei de persoane, semnalmentele persoanei reclamate ca dispărută fiind comunicate inclusiv mass-media. În urma tuturor investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în fapt, femeia este decedată din data de 30 iunie 2021 şi, respectiv înhumată, neexistând prin urmare niciun temei pentru sesizarea dispariţiei acesteia”, a precizat Federciuc.

În aceste condiţii, anchetatorii au dispus sancţionarea contravenţională a bărbatului pentru alertarea nejustificată a poliţiei.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri