Caz șocant în București. Elev de opt ani violat de colegi de două ori. Părinții protestează în fața școlii. ISJ a fost sesizat abia azi

Data actualizării: Data publicării:
elevi in curtea scolii
Caz șocant în București. Elev de opt ani violat de colegi de două ori. Părinții protestează în fața școlii. FOTO: INQUAM PHOTOS Octav Ganea

Un băiat, elev la Școala Nicolae Titulescu din București, a fost violat de două ori de colegii săi chiar în baia școlii din centrul Capitalei. Părinții revoltați s-au adunat luni dimineață în curtea școlii, iar directoarea școlii discută cu ei. Inspectoratul Școlar București a primit abia luni dimineață o sesizare oficială din partea școlii.

Primul caz de viol s-a produs în 2022, când s-a deschis și un dosar penal. Potrivit unor surse din poliție, copilul- care atunci avea 8 ani - a fost violat în baia școlii. El a fost dus la INML, iar o plângere a fost depusă la secția 4 de Poliție. Dosarul s-a clasat atunci deoarece elevul acuzat de viol ar fi fost mult prea mic pentru a fi tras la răspundere, el având 11 ani.

Alt dosar penal a fost deschis în decembrie 2023, după ce aceeași victimă a fost violată, dar de alt elev, potrivit acelorași surse.

După ce în spațiul public au apărut informații despre acest caz, școala "Nicolae Titulescu" a reacționat cu un comunicat în care spune că a pus la informația organelor abilitate toate informațiile necesare și a desfășurat anchete interne. "Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele."

Părinții au fost chemați la școală pentru discuții. La școală sunt și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar București și ai Ministerului Educației.

Citește și: Mama băiatului violat face declarații cutremurătoare. Ea o acuză pe directoarea școlii că n-a sunat la Poliție: Mi-a zis că e vacanță 

Inspectorul școlar general: "Nu a fost nicio sesizare până azi la 8.50" 

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion și inspectorul  general școlar al Bucureștiului au declarat în fața părinților că ei astăzi au aflat de situație, chiar dacă primul viol a fost în 2022.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat că ministerul nu a fost sesizat cu privire la aceste fapte nici în 2022, nici acum.

"Trebuie să legăm toate lucrurile între ele. Ministerul ar fi trebuit să fie sesizat, neavând informații de aici, o aflăm azi de la dvs", a spus Sorin Ion.

La rândul său, inspectorul școlar general al ISJ București, Vlad Drinceanu, a declarat că s-a autosesizat după ce au apărut primele informații despre acest caz, vineri. ISJ a primit abia luni dimineață, la 8.50 o sesizare oficială din partea școlii, a spus el.

"Nu a fost nicio sesizare până azi la 8.50. Cât timp școala nu a făcut o sesizare la poliție, ci părintele, părintele primește personal răspunsul. Vom face cercetări. Acum e un control în desfășurare.

La școală s-au făcut toate inspecțiile tematice din planul de control", a adăugat el.

Ce spun părinții

Bărbat: "Încercăm să aflăm ce se întâmplă cu școala asta. Eu am o fetiță de clasa a treia în această școală și aflu acum că s-a întâmplat acum 3 luni un viol și acum 1 an și 3 luni un alt viol. Problema cea mai mare e că nu știm nimic despre al doilea caz, ce e cu băiatul, dacă mai e la noi în școală sau nu mai este. Nu avem nicio informație, nu știm dacă s-a raportat la Poliție, dacă s-a rezolvat ceva. Nu se știe nimic."

Mamă: "Suntem aici în primul rând că nu știm ce se întâmplă în școală și al meu copil nu poate să vină la școală și nu este în siguranță. Că în rest am aflat și noi de la dumneavoastră vineri. Alte lucruri vrem și noi să le aflăm că nu avem de la cine. Un mesaj ne-a fost trimis din partea școlii oficial, în care ne-a spus că sunt dispuși la dialog cu părinții. Atât."

Cadru didactic: "Suntem într-o meserie în care totul se revarsă asupra noastră. Paznicul nu e de ajuns, în toaletele nu avem cum să punem camera. Să știți că astfel de probleme vor apărea din ce în ce mai multe, sunt copii scăpați de sub controlul părinților. Iar școala nu are niciun absolut mecanism să-i protejeze pe ceilalți Exmatricularea nu există, scăderea notei la purtare, mustrări, nu au niciun efect."

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri