Caracatița hoților de carburant. 34 de persoane au fost reţinute

Data publicării:
18022013 2022 20retineri-50130

Actualizare 18.00. 34 de persoane au fost reţinute în acest caz şi urmează să fie duse la instanţă, cu propunere de arestare preventivă.

Pe o parte, angajaţii implicaţi umpleau rezervoarele, aşa cum ar fi trebuit să o facă, dar încărcau benzina înapoi printr-o conductă pe care o spărgeau. Zeci de mii de litri de carburanţi au dispărut în acest mod.

Actualizare 9:45:22 de persoane suspectate de furt calificat au fost reţinute de procurorii dâmboviţeni, iar printre persoanele cercetate în libertate se numără patru poliţişti, un jandarm şi un pompier. Cele 22 de persoane urmează să fie duse la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

_______________________

Actualizare 8:00: Majoritatea persoanelor audiate în această noapte au fost lăsate să plece acasă, ele au primit interdicție de a părăsi localitățile de domiciliu sau țara.

La această oră, la Tribunalul din Târgoviște mai sunt aproximativ 20 de persoane, printre acestea sunt și câțiva oameni care sunt considerați capi ai acestei rețele.

Surse din cadrul anchetei au spus că 14 persoane ar putea primi ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

________________________

Din cele 240 persoane duse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița mai sunt aproximativ 35-40 de persoane care încă nu au fost audiate de procurori. Printre persoanele încă neaudiate de procurori mai sunt și doi polițiști.

Din surse neoficiale, se pare că vor primi mandat de arestare cinci persoane, printre care și un jandarm.

Caracatița hoților de combustibil

O mie de procurori, agenţi şi ofiţeri DGA au descins la prima oră la peste 230 de adrese, în una dintre cele mai ample acţiuni ale poliţiştilor din ultimii trei ani. Anchetatorii erau pe urmele unor indicii care să îi ducă la mai multe depozite de motorină furată.

Patru poliţişti au fost învinuiţi în mod oficial de complicitate la furturile de combustibil. Ei au fost duşi la audieri laolaltă cu toţi ceilalţi 240 de suspecţi implicaţi în această filieră. Suspecţii în uniformă sunt poliţişti din Corneşti, judeţul Dâmboviţa. Aceştia, alături de un jandarm şi un pompier, protejau reţeaua de hoţi de combustibil.

Eu am patru clienți care și-au recunoscut săvârșirea infracțiunii și instanța e cea care va decide cu privire la aceștia”, a spus avocatul Romică Ionescu.

Din elicopter, poliţiştii au identificat imediat locurile în care era ascuns carburantul.

Peste 240 de persoane au fost urcate în dubele mascaţilor. Anchetatorii i-au dus pe suspecţi în Dâmboviţa, pentru audieri.

„Este vorba de infracţiunea de furt de produse petroliere din rafinării și cele două aeroporturi. Prejudiciul este de 1,119 milioane de lei. Au fost găsite mai multe sume de bani, tone de ţiţei și arme”, a declarat Raluca Seucan, purtător de cuvânt al IGP.

Mai exact, anchetatorii au descoperit la percheziţii peste 65.000 de litri de combustibil. În casele suspecţilor, poliţiştii au mai găsit şi echivalentul a un milion trei sute de mii de lei, în diferite valute. 19 autoturisme au fost ridicate, împreună cu două arme de vânătoare şi 65 de cartuşe. Poliţiştii au mai confiscat zeci de telefoane şi computere, despre care aveau informaţii că ar fi fost utilizate la comiterea furturilor.

Procurorii spun că reţeaua a intrat în atenţia ofiţerilor DGA în 2010. Timp de aproape trei ani, anchetatorii au strâns probe. Astfel, au descoperit că motorina furată era încărcată în cisterne undeva în zona aeroportului din Otopeni.

Din Otopeni, motorina pleca spre mai multe judeţe, unde era vândută la un preţ mult mai mic decât la benzinărie.

Din Constanţa, de exemplu, poliţiştii au ridicat patru persoane suspectate că făceau trafic cu produse petroliere.

În gospoăria unuia dintre cei patru suspecţi din Medgidia, poliţiştii au descoperit 700 de litri de combustibil. Suspecţii cumpărau produsele petroliere de la hoţii de combustibil din Dâmboviţa şi le vindeau apoi în judeţul Constanţa persoanelor fizice care doreau să cumpere combustibil la un preţ mai redus decât cel de pe piaţă.

Printre cei implicaţi, spun anchetatorii, sunt patru poliţişti, un jandarm, un pompier, precum şi mai mulţi lucrători aeroportuari. Pentru o parte însemnată din câştiguri, poliţiştii închideau ochii la fărădelegile suspecţilor, afirmă anchetatori.

În timpul descinderilor, trei poliţişti au fost răniţi. Maşina în care se aflau aceştia s-a răsturnat, după ce o anvelopă a explodat. Răniţii au primit îngrijiri medicale şi sunt în afara oricărui pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri