Capodopere de milioane, pază minimă: 40 de tablouri ale unor pictori români sunt expuse la Cazinoul din Constanţa

Data publicării:
0803 20tablouri-53608

Organizatorii expoziţiei nu îşi fac griji în privinţa securităţii operelor de artă. Gazdele evenimentului spun că cei cinci agenţi de pază sunt mai mult decât suficienţi şi că situaţia de la muzeul din Rotterdam nu se poate repeta, convinşi fiind că prezenţa continuă a paznicilor va descuraja orice eventuală tentativă de furt. Pe de altă parte, criticii de artă nu sunt de acord cu condiţiile în care sunt expuse pânzele. Cazinoul se află chiar pe malul mării, iar umiditatea excesivă ar putea dăuna tablourilor.

Cei cinci agenţi au misiunea extrem de dificilă de a păzi 40 dintre cele mai preţioase tablouri semnate de pictori români. Deşi valoarea totală a operelor expuse în camerele părăsite ale Cazinoului se ridică la peste două milioane de euro, nu au fost instalate nici măcar camere de supraveghere video. „Nu sunt necesare”, spun organizatorii.

Cu alte cuvinte, chiar dacă lumea artistică nu a trecut peste furtul capodoperelor din Rotterdam, organizatorii evenimentului de la Constanţa nu îşi fac nici un fel de griji: Securitatea este la nivelul ei maxim, nu mă aştept să existe nici un incident, aşa cum nu a existat niciodată pe parcursul expoziţiilor noastre”, afirmă organizatorul vernisajului, Alexandru Bâldea.

Pe de altă parte, criticii de artă dezaprobă condiţiile în care sunt expuse pânzele. Cazinoul se află chiar pe malul mării, iar umiditatea excesivă ar putea afecta picturile: „Umiditatea este aici mult peste normele acceptate de restaurare şi conservare. E nevoie de lumină adecvată. În plus, schimbările bruşte de temperatură pot afecta lucrările. Operele de asemenea valoare ar putea fi puse în vitrine”, consideră Sorin Maxim Ursu, expert restaurator.

După expoziţie, cele 40 de capodopere semnate de Grigorescu, Tonitza, Petraşcu, Pallady, Băncilă, Cumpăna, Iser şi Baba vor fi vândute la o licitaţie organizată în Bucureşti, pe data de 20 martie. Cea mai preţioasă piesă a expoziţiei este Colombina în Verde, tablou semnat de Nicolae Grigorescu şi evaluat la cel puţin 250.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri