Când vom avea metrou spre aeroport? Ministrul Dan Costescu: Anul acesta, japonezii vor trimite un audit să ne întrebe ce am făcut cu banii

Data publicării:
Tunel--metrou-4

„Metroul spre aeroport este unul din proiectele pe care le-am găsit atârnând de foarte mult timp.

Ne-am uitat la pierderile din cauza neutilizării creditului obţinut de la japonezi, deja 300.000 de euro se duc pe an ca penalităţi pentru acest credit. Plus paritatea yen/dolar s-a schimbat, astfel că avem doar 72% din ce am avut acum 5 ani când ne-a fost acordat acest credit.

Fiind al cincilea an de neutilizare a creditului, japonezii ne vor trimite un audit care să ne întrebe ce am făcut cu banii. Sunt şi alte ţări, gen India, care fug după aceşti bani.

Oficial, proiectul este pronit.

Avem o planificare pentru el, prima parte a anului e pentru obţinerea autorizaţilor, la mijlocul anului, primăria Bucureşti ar trebui să îşi adopte planul de mobilitate urbană durabilă, apoi noi să facem hotărârea de Guvern, iar la sfârşitul anului să înceapă licitaţiile pentru rezistenţă şi arhiectură şi amenajarea spaţiilor”, a declarat Dan Costescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri