Canalizare nouă care nu poate fi folosită din cauza mirosului

Data publicării:
statie epurare

Localnicii din Hurez s-au branşat cu toţii toamna trecută la noul sistem de canalizare care, în loc să le facă viaţa mai uşoară, le amăreşte zilele. Staţia de epurare nu funcţionează nici în ziua de astăzi.

Staţia de epurare a fost împrejmuită cu gard, iar pe poartă a fost pus lacătul. Totul pare părăsit pentru că nu se aude niciun zgomot care să ducă la ideea că instalaţiile funcţionează.

„Ajung la staţia de epurare, dar, de acolo, dacă nu se uzinează, trec direct într-un râu care e în apropiere. Şi în toate băile din localitate ies mirosuri”, spune Achim Pepelea, consilier local.

Ca să scape de mirosurile neplăcute care vin din conducte, se fac tot felul de improvizaţii.

„Când vine sursa de apă, se deschide un sistem de clapete şi, după care, cu contragreutate închide, ca să nu refuleze mirosul înapoi”, mai spune Achim Pepelea.

Autorităţile locale susţin că nu au făcut recepţia lucrării pentru că nu există toate documentele. S-au şi judecat cu constructorul.

Se fac probe pentru a se vedea dacă apar unele probleme pentru că toate utilajele sunt noi. Ne mai trebuie doar expertiza tehnică”, a spus Cosmin Leancu, primarul comunei Beclean.

Executantul lucrării consideră însă că problema este rezolvată.

„Conform legii în construcţii, dacă îi chemi de trei ori e ca şi cum ei şi-au însuşit recepţia şi nu mai am nicio problemă cu ei, dar am zis „hai mă să îl mai ţin pe omul ăsta, să nu le fure””, a spus Dumitru Francu, directorul firmei de construcţii.

Investiţia în reţeaua de canalizare din satul Hurez a început în 2012 şi a costat peste patru milioane şi jumătate de lei, cu tot cu staţia de epurare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...