Anchetatorii au stabilit că este nevoie de noi expertize făcute în clubul Colectiv, iar de această dată vor ridica suporturile și camerele de luat vederi cu ajutorul unui echipaj de pompieri. Acestea vor fi duse la Institutul Național de Expertiză Criminalistică din cadrul ministerului de Justiție. Anchetatorii vor să stabilească dacă fiecare colț din clubul Colectiv era filmat.
Imaginile înregistrate de camere au fost deja ridicate, au fost urmărite și s-a stabilit că focul s-a extins cu repeziciune. Într-un minut și 19 secunde flăcările s-au extins de pe stâlpul care a luat foc până pe întreg plafonul încăperii.
În paralel se face o expertiză și la Institutul INSEMEX din Petroșani unde s-au analizat toate materialele găsite în club. De asemenea s-a făcut un experiment judiciar în cadrul unui laborator, însă raportul final nu a fost deocamdată finalizat. Specialiștii INSEMEX spun că acesta va fi întocmit probabil la finalul acestei luni sau cel mai târziu în februarie.