Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată. Minciunile pentru care îl acuză DNA
Actualizare: Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, joi, că a luat cunoştinţă din „mediul online” de faptul că DNA a trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul pe care i l-a instrumentat şi că această împrejurare nu-i schimbă cu nimic „poziţia, proiectele de viitor şi atitudinea constant critică exprimată public”, potrivit News.ro.
Președintele Senatului a fost trimis în judecată în stare de libertate. Procurorii spun că șeful Senatului ar fi mințit atunci când a spus că nu știe nimic despre retrocedarea către Paul al României al unor suprafețe de teren din Băneasa și Snagov.
De asemenea, potrivit procurorilor, Călin Popescu Tăriceanu ar spus în mod nereal și că nu știe nimic despre implicarea cetățenilor israelieni în procedurile de retrocedare.
„La data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.
Astfel, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
- retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
- implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
- actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.
De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.
În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.
Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.
În contextul instrumentării aceleiași cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.
De asemenea, inculpatul Marian Marius Dorin, a afirmat în mod nereal că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice ca „omul lui Tal” ”, se arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Când a fost pus sub urmărire penală în acest dosar, Călin Popescu Tăriceanu a respins acuzațiile și a denunțat un abuz.
„Nu vreau să intru în acest moment pe fondul problemei, dar este absurd să fiu bănuit că aș fi vrut să-mi periclitez poziția în societate, să favorizez prin mărturie mincinoasă persoane cu care nu am niciun fel de legături sau afinități. Mai mult, ca unul care respectă rolul Monarhiei pentru Romania în trecut și în prezent, am avut totdeauna o atitudine de dispreț față de demersurile uzurpatoare de calități și drepturi ale celui care se autointitulează Paul de România. Sigur, în ziua de azi, când trăim într-o republică a procurorilor bazată pe politica dosarelor și cătușelor, alegerea nu o mai pot face cetățenii în mod democratic. Pe 5 iunie vor fi alegeri, dar indiferent pe cine aleg cetățenii, azi deciziile sunt luate de instituțiile de forță care controlează societatea. Aceste instituții au scăpat complet de sub controlul civil obligatoriu”, a spus președintele Senatului.
Dosarul Pădurea Snagov-Ferma Băneasa
În dosarul retrocedării Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, procurorii DNA Braşov au trimis în judecată 21 de persoane. Paul al României deschide lista acuzaţilor, ca beneficiar direct al terenurilor, a căror valoare depăşeşte, spun anchetatorii, 145 de milioane de euro.
Remus Truică, om de afaceri cu puternice conexiuni politice, aşa cum îl caracterizează procurorii, a avut însă de câştigat cel mai mult, după ce l-a convins Paul al României să îi cedeze 80% din tot ce obţine în procedurile de retrocedare, drept răsplată pentru influenţarea factorilor decisivi. Dan Andronic este şi el judecat în acest dosar, pentru că ar fi făcut presiuni mediatice în interesul grupului. Miliardarul Benjamin Steinmetz va fi judecat în lipsă, fiind principalul finanţator.
Un rol important l-ar fi jucat în grup şi fostul consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, israelianul Tal Silberstein.
Citiți și:
Călin Popescu Tăriceanu o acuză pe șefa DNA că face „justiție selectivă”
Urmărirea penală a lui C. Tăriceanu este un lucru bun
Reacția lui C.P Tăriceanu după ce a fost pus sub urmărire penală
- Etichete:
- dna
- tariceanu
- calin popescu tariceanu dna
- calin popescu tariceanu trimis in judecata
- dna tariceanu
- tariceanu trimis in judecata
- retrocedare padurea snagov si ferma baneasa
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News