Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi, tânărul de 17 ani este elev la Colegiul Tehnic „Ştefan Bănulescu” din Călăraşi, iar în seara de 31 ianuarie a vrut să plece din internat, dar nu a fost lăsat de pedagog, informează MEDIAFAX.
Conform sursei citate, băiatul a legat între ele mai multe cearşafuri şi a coborât pe geamul camerei internatului, aflată la primul etaj al clădirii.Ulterior, când a încercat să urce în cameră, frânghia improvizată a cedat, iar tânărul a căzut de la o înălţime de aproximativ patru metri.
În urma incidentului, tânărul a suferit o fractură la coloana vertebrală, fiind transportat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală, unde a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că a declanşat anchete în acest caz, iar conducerea liceului este cercetată.