La ora 7.00, la Secția 11, când polițiștii făceau schimbul de tură, unui polițist i s-a descărcat accidental pistolul, iar glonțul a ricoșat din pardoseală în coapsa unui coleg.
Rana este superficială, iar bărbatul a fost transportat la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Starea lui este stabilă.
Polițistul a cărui armă s-a descărcat are o vechime de peste 10 ani în poliție și mereu a avut calificative foarte bune pentru activitate. Potrivit colegilor, el este șocat de acest accident. El ar putea fi cercetat pentru neglijență.
Alexandru Nicolae, purtător de cuvânt la Poliția Capitalei, a declarat că pistolul care s-a descărcat este un model Carpați.
Armamentul este periodic verificat, a precizat Alexandru Nicolae.
Potrivit acestuia, în acest caz se desfășoară două anchete, una internă, dispusă de Poliția Capitalei, și o alta în care criminaliști, coordonați de un procuror de la Parchetul Tribunalului București,anchetează contextul în care s-a produs incidentul, respectiv cum a fost manevrată arma.