Blocul care a ars în București nu ar fi avut actele în regulă. Oamenii plăteau rate direct la dezvoltator

Data actualizării: Data publicării:
bloc incendiu sect 5

O adevărată tragedie, care putea să distrugă zeci de vieți, a fost la un pas să se producă azi-noapte în București. Un incendiu a mistuit trei etaje de la un bloc din sectorul 5 al Capitalei. Nouă oameni au primit îngrijiri medicale, dintre care doi, inclusiv un pompier, au ajuns la spital. Focul a fost stins, însă nu se știe, deocamdată, cauza acestuia. Se mai ridică o problema importantă: dacă blocul a fost construit cu toate avizele, dacă dezvoltatorul avea actele necesare și legale pentru a da în folosință apartamentele de acolo. De altfel, mulţi dintre locatarii rămaşi pe drumuri spun că actele nu ar fi fost in regulă și că plăteau rate direct la dezvoltator.

În momentul de față sunt întrebări foarte importante și fără îndoială vom afla răspunsuri pe măsură ce ancheta va înainta.

Totul a pornit de la o anexă din fața blocului, mult mai mică decât acesta, dar culmea e că flăcările au cuprins partea superioară a clădirii, mansarda și apoi etajul al treilea. Locatarii se întreabă cum a reușit să se extindă așa de repede focul și cu siguranță este vorba de niște materiale necorespunzătoare folosite la construcția acestui bloc.

Intervenţia pompierilor nu a fost însă deloc uşoară. Salvatorii nu au putut înainta pe lângă bloc, deoarece distanţa dintre imobil şi celelate construcţii nu depăşeşte un metru.

„Intervenţia a fost una dificilă. Pompierii au evacuat în jur de 13 persoane în afara celor autoevacuate. Blocul este atipic, în sensul că în interior este o singură scară în mijloc, la dreapta şi la stânga sunt apartamentele. Ăsta e un lucru foarte serios, pentru că înseamnă că s-a evitat o catastrofă. Din ce am înţeles, blocul este mansardat. Patru niveluri, are mansarda din lemn şi tablă şi de acolo răspândirea a fost foarte rapidă”, a declarat la Digi24 Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Sâmbătă, în jurul prânzului, pompierii îi ajutau pe locatari să intre rând pe rând la parter, etajul 1 și etajul 2, ca să-și recupereze tot ce mai pot recupera din apartamente. Oamenii ies cu genți, cu televizoare, chiar dacă la etajele inferioare este foarte multă apă pe jos, rămasă de la pompieri când au stins focul. Mansarda și etajul 3 sunt distruse.

Primarul Sectorului 5 a anunțat că va asigura cazarea sinistraților și hrana, le va da haine, iar luni dimineața va discuta despre nevoile fiecăruia și le va da și un ajutor în bani. Sunt persoane care pur și simplu n-au unde să meargă și vor fi cazate în internatul unui liceu din sector.

Oamenii sunt disperați și de fiecare dată când încearcă să povestească ce s-a întâmplat plâng, pentru că au pierdut tot ce aveau.

Se pune, așadar, acum, problema avizelor și autorizațiilor pe care blocul ar fi trebuit să le aibă. Teoretic, dacă ar fi avut toate actele în regulă, și-ar fi putut recupera prejudiciul. Însă oamenii spun că actele nu au fost în regulă și nici în momentul de față, după șase ani de când s-au mutat aici, nu au reușit să ia contractele de vânzare-cumpărare. Ei plăteau ratele direct la dezvoltator. Între 20.000 și 30.000 de euro costă apartamentele în acest bloc.

- E totul nul, ce ne-au făcut ei, practic nu avem nimic. Am pierdut tot. Doar promisiunea, a povestit o locatară.

- Ce vă spunea?

- Că o să ne facă acte, dar când, nu se ştie.

De altfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că în cazul blocului din Capitală care a ars în noaptea de vineri spre sâmbătă nu a fost identificată vreo solicitare pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu. „În evidenţele instituţiei noastre nu a fost identificată vreo solicitare din partea proprietarului/beneficiarului pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu”, a informat ISU, citat de News.ro.

Și locatarii rămaşi acum pe drumuri spun că blocul nu avea autorizaţie de incendiu şi spun că Primăria cunoştea acest lucru.

„Reprezentanţii Primăriei, mai ales Primăria Sectorului 5 care a închis ochii, ar trebui să vină aici. Ne-am dus de trei ori în audienţă, nu ne-a primit domnul primar! A trimis viceprimarul! De doi ani batem drumurile la Primărie şi nimeni nu ne bagă în seamă”, se plânge revoltată o femeie.

„Am rămas pe drumuri. În primul rând ar trebui să înţeleagă de ce le-a dat voie, de ce le-a dat autorizaţie”, spune o altă locatară.

Dezvoltatorul încă nu își făcuse apariția la bloc până sâmbătă la prânz. El s-ar afla în străinătate. Fratele său, în schimb, spune administratorul blocului, ar fi trecut pe acolo, dar a plecat foarte repede. Cu siguranță, însă, dezvoltatorul va trebui să stea de vorbă în cele din urmă cu poliția.

Citiți și:  Bloc în flăcări. Mărturiile locatarilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri