Bloc în flăcări. Mărturiile locatarilor: „De doi ani batem drumurile la Primărie şi nimeni nu ne bagă în seamă”

Data actualizării: Data publicării:
locatara 2

Incendiul a izbucnit în jurul orei 2:00 noaptea de la o casă aflată în apropierea blocului cu 54 de apartamente. Locatarii povestesc, înspăimântaţi, cum s-au trezit în ţipete. Nu au apucat să mai salveze nimic din locuinţe.

 

„Am văzut lumină la geam, din partea aceea. Și acolo am văzut flacăra şi am chemat pompierii. Eu am în casă pisica şi dacă o murit de fum? Eu nu am putut să o iau, unde să mă duc cu ea”, povestește o bătrână.
Reporter: Aţi reuşit să scoateţi ceva din casă?

„Nimic, aşa am ieşit, cum mă vedeţi cu cheile şi cu asta pe mine”, spune femeia.

„Am auzit ţipete, am ieşit afară şi am apucat să iau copilul şi soţia şi atâta tot”, povestește un bărbat.

„Din cauza asta m-am trezit, din cauza fumului. Nu ştim de unde a pornit”, spune o altă locatară.

Peste 100 de pompieri cu autospeciale de stingere şi patru autoscări au intervenit pentru stingerea incendiului. În doar câteva ore, mare parte din blocul cu trei etaje plus mansardă a ars aproape în întregime.

„Având în vedere că există posibilități limitate de amplasare a autospecialelor pentru lucrul la înălţime, în mod special pe capetele blocului, incendiul s-a extins spre centrul blocului, unde jetul de apă nu reuşeşte să atingă fiecare punct unde se manifestă incendiul”, explica în timpul intervenției Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.

Odată ce flăcările au fost stinse, au fost formate echipe de salvare-căutare pentru a depista eventuale victime. Intervenţia pompierilor nu a fost însă deloc uşoară. Salvatorii nu au putut înainta pe lângă bloc, deoarece distanţa dintre imobil şi celelate construcţii nu depăşeşte un metru.

„Intervenţia a fost una dificilă. Pompierii au evacuat în jur de 13 persoane în afara celor autoevacuate. Blocul este atipic, în sensul că în interior este o singură scară în mijloc, la dreapta şi la stânga sunt apartamentele. Ăsta e un lucru foarte serios, pentru că înseamnă că s-a evitat o catastrofă. Din ce am înţeles, blocul este mansardat. Patru niveluri, are mansarda din lemn şi tablă şi de acolo răspândirea a fost foarte rapidă”, a declarat la Digi24 Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

În urma incendiului, nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care două au ajuns în spital. Este vorba despre un pompier care are o plagă la picior și o femeie care a inhalat fum, dar viața nu le este pusă în pericol.

Locatarii rămaşi acum pe drumuri spun că blocul nu avea autorizaţie de incendiu şi că Primăria cunoştea acest lucru.

- E totul nul, ce ne-au făcut ei, practic nu avem nimic. Am pierdut tot. Doar promisiunea.
- Ce vă spunea?
- Că o să ne facă acte, dar când, nu se ştie.

„Reprezentanţii Primăriei, mai ales Primăria Sectorului 5 care a închis ochii, ar trebui să vină aici. Ne-am dus de trei ori în audienţă, nu ne-a primit domnul primar! A trimis viceprimarul! De doi ani batem drumurile la Primărie şi nimeni nu ne bagă în seamă”, se plânge revoltată o femeie.

„Am rămas pe drumuri. În primul rând ar trebui să înţeleagă de ce le-a dat voie, de ce le-a dat autorizaţie”, spune o altă locatară.

Anchetatorii urmează să afle acum cauza incendiului, dar şi dacă constructorul avea toate autorizaţiile necesare.

Citiți și:  Blocul care a ars în București nu ar fi avut actele în regulă. Oamenii plăteau rate direct la dezvoltator

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...