Video Bebeluș de doar 3 săptămâni, găsit în viață, plutind într-o cutie de lemn pe râul Gange

Data publicării:
barbat cu o cutie mare de lemn în brate, urmat de alti oameni, la malul raului
Fetița era înfășurată într-o eșarfă roșie și înconjurată de imagini ale unor zeități. Foto: Captură Twitter

Salvare miraculoasă în India, unde un bebeluș de doar trei săptămâni a fost găsit în viață, plutind pe râul Gange, într-o cutie de lemn decorată cu imagini ale zeilor hinduși. Un barcagiu i-a auzit plânsetul și a adus nou-născutul în siguranță la mal, scrie BBC.

Bărbatul care a găsit-o pe micuță se afla pe malul râului Gange când a auzit plânsetul de bebeluș. A luat barca și a vâslit cât de repede a putut spre locul de unde veneau sunetele.

A găsit plutind pe apă o cutie de lemn decorată cu imagini ale zeilor hinduși, iar când a deschis-o a găsit înăuntru o fetiță de doar câteva zile, înfășurată într-o eșarfă roșie și înconjurată de imagini ale unor zeități.

În cutia de lemn a fost găsit și un bilet cu data nașterii și numele fetiței, Ganga – denumirea râului Gange în limba hindi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Bărbatul va fi recompensat pentru salvarea micuței Ganga

După ce a adus-o la mal, barcagiul a luat fetița la el acasă și a anunțat poliția. Bebelușul a fost apoi transportat la spital, iar starea sa de sănătate este acum atent monitorizată de personalul medical. De la spital, micuța va ajunge într-un centru pentru copii orfani.

Autoritățile au anunțat că vor suporta costurile pentru îngrijirea fetiței, iar barcagiul va fi recompensat inclusiv cu o casă pentru că a dat „un exemplu inegalabil de umanitate” în salvarea fetiței.

Autoritățile indiene investighează modul în care a ajuns pe Gange bebelușul de doar trei săptămâni. Oficialii nu au speculat în legătură cu un eventual abandon, însă statisticile arată că abandonul după naștere nu este un lucru neobișnuit în India, unde fetele sunt văzute ca o povară financiară, în special în comunitățile sărace.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri