Elicopterul IAR316B este la Braşov, de mai bine de două luni, iar angajaţii firmei care se ocupă de reparaţii nu pot să garanteze un termen concret la care se va întoarce la bază. În iunie, aparatul de zbor a fost folosit doar pentru monitorizarea graniţelor cu Serbia şi Ungaria. Din iulie, a intrat în revizie tehnică pentru că şi-a epuizat orele de zbor. De atunci, zona de vest a fost lovită de două ori de inundaţii, astfel că era mai mult decât necesar un mijloc de transport aerian. Au fost trimise însă tot elicopterele MApN.
Primăria oraşului Caransebeş a alocat 500 de mii de lei pentru amenajarea bazei aeriene, înfiinţată pentru a deservi judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara. Inspectoratul General de Aviaţie a promis să angajeze nouă piloţi. Nimic concret nu s-a întâmplat însă până în prezent.