Tensiunea în creştere dintre taximetrişti şi Uber a explodat, sâmbătă noapte, la Timişoara. Cele două tabere s-au încăierat în parcarea unui centru comercial şi doar poliţiştii au reuşit să îi despartă pe certăreţi. Doi dintre combatanţi au fost răniţi, mai multe maşini trebuie reparate şi s-a lăsat cu plângeri la poliţie.
Totul a pornit când mai mulţi taximetrişti au recunoscut un şofer Uber. L-au oprit să vorbească cu el, nemulţumiţi de faptul că firma cu care colaborează nu se supune regulilor din legea pe care ei sunt nevoiţi să o respecte. Cel vizat s-a panicat şi s-a încuiat în maşină. A chemat mai mulţi colegi care s-au încăierat cu taximetriştii.
Ionuţ Sîrbu - purtător de cuvânt al IPJ Timiş: „La fața locului s-a intervenit de urgență cu mai multe echipaje şi cu lucrători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale”.
Doi şoferi Uber au ajuns la spital şi mai mulţi la poliţie pentru audieri. Supăraţi de incident, taximetriștii au mers în cartierul unde locuieşte primarul de la Timişoara şi au început să claxoneze insistent. Edilul le transmite însă că nu îi poate ajuta în războiul lor cu cei de la Uber.
Nicolae Robu, primarul Timişoarei: „Primăria nu este deloc implicată în fenomenul Uber, este un fenomen la scară planetară, niciunde nu are legătură cu primăriile. Dacă taximetriștii consideră că este ilegal, trebuie să se adreseze instanțelor de judecată”.
De cealaltă parte, Uber spune: „Facem investigaţii pentru a înţelege ce s-a întâmplat. Condamnăm ferm orice formă de violenţă şi credem că oraşele mari au nevoie și de servicii de taxi și de soluții de transport alternative.”
Responsabilii uneia dintre companiile de taxi implicate au refuzat să ne dea mai multe detalii.
Unul dintre colaboratorii de la Uber a depus plângere la poliție pentru agresiune. Zilele următoare mai mulţi șoferi vor fi audiați.