Băsescu, în Slovacia: Nu vom accepta să vină cineva din afară să ne spună cum să ne organizăm

Data publicării:
traian basescu presidency ro 22 iul-2

"Spun şi aici ce spun şi la Bucureşti, anume că nu vom accepta niciodată teoria drepturilor colective şi nu vom accepta să vină altcineva din afara României să ne spună cum să ne organizăm administrativ", a spus Băsescu, într-o declaraţie comună de presă cu omologul slovac, Ivan Gašparovič.

De asemenea, şeful statului a arătat că a discutat cu preşedintele slovac despre poziţiile în privinţa Kosovo ale celor două ţări, care fac parte, alături de Cipru, Spania şi Grecia, din grupul celor cinci state UE care nu au recunoscut independenţa Priştinei.

Totodată, întrebat dacă s-a discutat şi despre situaţia minorităţilor maghiare din cele două ţări, preşedintele Gašparovič a răspuns: "Am constatat că de fapt am luat şi luăm atitudine faţă de acea minoritate ca faţă de oricare alţi cetăţeni ai ţărilor noastre".

"Când se încearcă depăşirea unor limite, statele reacţionează politicos, cu vorba bună, dar reacţionează", a afirmat şi preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a mai arătat că România şi Slovacia şi-au adaptat legislaţia şi au garantat standarde europene pentru minorităţi.

Băsescu a ţinut să arate că minoritatea slovacă din România este bine integrată şi formată din "oameni harnici" şi să îi mulţumească în numele statului român. "Dacă veniţi în România, puteţi vedea cât de frumoase sunt localităţile locuite de etnicii slovaci", a afirmat preşedintele.

Potrivit preşedintelui Băsescu, cei doi şefi de stat au mai discutat şi despre Strategia UE pentru Regiunea Dunării, dar şi despre situaţia de criză din Siria.

Preşedintele Traian Băsescu face, miercuri şi joi, o vizită oficială în Slovacia, urmând să mai aibă o întrevedere şi cu preşedintele Parlamentului, Pavol Paška, să depună o coroană de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen şi să participe în oraşul Banská Bystrica la o ceremonie la monumentul din cadrul Muzeului Eliberării Slovaciei.

La evenimentul de la Banská Bystrica va fi prezent şi preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...