BÂRLAD. Copii care și-au filmat tatăl când îi maltratează. Polițiștii au cerut reţinerea lui, procurorii l-au lăsat să plece acasă

Data publicării:
barbat vaslui

Trei fraţi, două fete şi un băiat, au cerut ajutorul Protecţiei Copilului pentru că tatăl îi bate şi îi umileşte. Ultima ispravă a bărbatului a avut loc săptămâna trecută când, beat şi furios, şi-a bătut una dintre fiice şi pe cealaltă a obligat-o să filmeze întrega scenă. Mama copiilor este plecată la muncă în Italia. Cazul a ajuns în atenția poliţiştilor.

Bărbatul a fost audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și riscă până la 6 ani de închisoare pentru violențele comise. În primă fază, însă, va fi decăzut din drepturile părintești.

Între timp, mama copiilor a fost chemată din Italia, acolo unde muncește de câțiva ani. Inițial, cei trei frați au fost duși în centrul de primire în regim de urgență a copiilor abuzaţi, iar de aici au fost preluați de una dintre rudele mamei. Cât au stat în centru, copiii au primit consiliere psihologică. ”Copiii verbalizează trauma trăită. S-a impus consilierea psihologică și vor fi incluși într-un program pentru reechilibrarea lor psihoemoţională”, a declarat Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Procurorul care a preluat cazul a decis că bărbatul poate fi cercetat în stare de libertate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...