Bărbat arestat după ce şi-a bătut crunt fetița. Copilul, în stare critică la spital

Data publicării:
catuse

Un bărbat din localitatea gălăţeană Iveşti a fost arestat preventiv după ce în noaptea de Revelion şi-a lovit de mai multe ori fiica de 7 ani, cu o coadă de topor. În urma agresiunii, fetiţa a ajuns în stare critică la spital, cu hemoragie internă şi fracturi, şi a fost operată pentru a-i fi scoasă splina.

Fetiţa de 7 ani locuia cu tatăl ei, cu doi fraţi şi cu bunica paternă, iar în noaptea de Revelion ea a fost lovită de mai multe ori cu o coadă de topor de către tată.

„Inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană agresivă. În data de 31 decembrie el i-a aplicat fiicei sale în vârstă de 7 ani mai multe lovituri în zona toraco-abdominală, cu coada unui topor”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Galaţi, Oana Hâncu. 

În urma agresiunii, fetiţa a fost transportată la Spitalul de Copii Sf. Ioan din Galaţi, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

„În urma examinării medico-legale s-a stabilit că fata a suferit leziuni traumatice care necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Acestea i-au pus în primejdie viaţa. Minorei i-a fost cauzată o puternică hemorgie internă şi o infirmitate fizică permanentă prin splenectomie”, a mai spus Oana Hâncu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul a susţinut că a fost vorba despre un accident şi că a vrut de fapt să arunce toporul spre un cal, dar toporul a ricoşat către fată. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei şi dacă va fi găsit vinovat el riscă o pedeapsă de la 5 ani la 12 ani şi jumătate de închisoare. 

Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Galaţi, care a început o anchetă socială, iar după ce fetiţa va fi externată se va decide dacă ea va fi dată în grija familiei extinse sau va fi luată în sistemul de protecţie.

„Să dea Dumnezeu ca fetiţa să fie sănătoasă şi în momentul în care medicii decid externaraea vom căuta o soluţie, fie în familia ei extinsă, fie o vom lua în sistemul de protecţie la un centru sau la un asistent maternal. Ea a suferit hemoragie internă, cu fracturi costale, ruptură de splină. I-a fost scoasă splina. Fetiţa locuia doar cu tatăl şi cu bunica paternă, iar în noaptea de 31 decembrie a fost bătută crunt de tată. Mama a revenit la domiciliu şi i-a luat pe ceilalţi doi copii minori pentru a nu fi şi ei suspuşi riscului. Nu ştim exact de ce mama nu era la domiciliu, din unele date ar fi vorba de un domiciliu la Vaslui al mamei”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza. 

Conform medicilor de la Spitalul de Copii din Galaţi, fetiţa, care a fost adusă într-o stare foarte gravă, a suferit o hemoragie internă, cu fracturi costale şi ruptură de splină şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de splenectomie, este stabilă hemodinamic şi respirator, având în prezent o evoluţie favorabilă.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...