Banii României, în conturile Securității. 120 de ofițeri aveau pe mână tot comerțul exterior al țării

Data publicării:
dosare cnsas

Actul de naştere al Dunărea, raportul prin care şeful Securităţii Tudor Postelnicu îi cerea lui Nicolae Ceauşescu înfiinţarea structurii, este primul document din arhiva întreprinderii. Scris de mână, la cererea dictatorului.

297 de volume contabilizează filă cu filă activitatea de comerţ exterior a României din anii 1982-89. Ofiţerii de securitate întocmeau anual rapoarte care ajungeau pe masa preşedintelui comunist în care erau trecute reuşitele comerţului exterior. Numai în ultima lună înainte de evenimentele din decembrie 1989 s-ar fi încasat 127 de milioane de dolari, cu jumătate peste planul propus de comunişti.

Documentele arată că „planul anual” a fost depăşit în fiecare din cei șapte ani de funcţionare a structurii.

Tranzacţiile se făceau prin şase servicii specializate. România exporta aproape orice, de la tancuri și pânză până la diamante sintetice. De exemplu, Serviciul Ţesături a trimis peste hotare, în anii 80, suficiente textile pentru a îmbrăca toată armata Canadei. În total, patru miliarde de dolari au fost rulaţi prin conturile Băncii de Comerţ Exterior în şapte ani.

Banii, în mare parte, au fost folosiţi pentru plata datoriei externe a României. Fiecare bănuţ în parte este contorizat în aceste conturi şi este accesat prin decrete prezidenţiale”, spune Laura Stancu, director Arhiva CNSAS.

Cred că e de datoria noastră, de asta existăm, să aducem la cunoştința oamenilor trecutul nostru recent, să îi ajutăm să îl cunoască şi să îşi clarifice toate suferinţele din anii trecuţi”, spune Ancuţa Median, purtător de cuvânt al instituției.

Istoricii spun că tranzacţiile la vedere erau doar o parte a activităţii ofiţerilor, 120 la număr, care aveau pe mână tot comerţul exterior făcut de statul român.

Este clar că anumite tranzacţii se făceau în cash şi că întâlnirile se făceau în ţările europene de unde banii erau tranzitaţi cu valizele diplomatice. Cât din aceştia ajungeau în conturi... documentele nu atestă o practică de scurgere a banilor”, spune Laura Stancu.

Există informaţii, spun istoricii, potrivit cărora, pentru a se susţine financiar, Securitatea îşi negocia comisioane consistente pentru fiecare tranzacţie din activitatea de export a ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”