Mai mulţi clienţi au cerut blocarea conturilor băncilor după ce hotărârile instanţelor nu au fost puse în aplicare. Iar bancherii au ripostat şi ei.
„Am avut şi situaţii mai ciudate de atât: banca a pus în executare de bunăvoie hotărârea, clienţii au cerut şi executarea silită a băncii, aşa că banca a plătit de două ori. Nu putem să plătim de două ori aceeaşi datorie”, spune Diana Ciubotariu, director juridic într-o bancă comercială.
Ana Maria Masud se pregăteşte să apeleze la un executor judecătoresc ca să recupereze peste 10.000 de euro de la bancă, reprezentând comisionul de risc şi dobânda. Deşi a câştigat procesul cu instituţia financiară, plăteşte rate la fel de mari.
„Deşi ele sunt executorii din decembrie 2012, banca refuză să le aplice. Ne percepe în continuare comisionul de risc şi nu ne restituie sumele percepute în trecut abuziv”, susţine femeia.
Pentru unii clienţi, anularea acestor comisioane ar însemna o scădere a ratelor cu peste 20%.
„Cel mai trist este că am pierdut încrederea în bănci, într-o economie capitalistă trebuie să ai bănci, nu există nimic fără bănci”, afirmă Sorin Olteanu, client al unei bănci comerciale.
„Având în vedere că unii au intrat în şomaj, alţii şi-au pierdut slujbele, altora li s-au redus salariile, a devenit tot mai greu pentru mulţi oameni să-şi plătească ratele, plus dobânzile, plus comisioanele”, explică această situaţie Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
Reprezentanţii băncilor spun că de regulă, întârzie să pună în practică deciziile definitive pentru că aşteaptă documentele originale.