Avion prăbuşit lângă un supermarket din Lisabona, Portugalia. Aparatul de mici dimensiuni ar fi explodat în aer. Cinci oameni au murit. Este vorba de pilot, de trei pasageri şi de şoferul unui camion peste care a căzut avionul.
Alte trei persoane aflate la sol au fost rănite uşor. Din primele informaţii, aparatul de zbor, care aparţine unei companii elveţiene ce se ocupă cu producţia de proteze medicale, se îndrepta spre Marsilia şi ar fi explodat în aer, la scurt timp de la decolare.
Anchetatorii încearcă să afle acum circumstanţele în care s-a produs acest accident.
Şoferul de camion descărca marfa la supermarket în momentul în care avionul s-a prăbuşit lângă el.
La faţa locului au intervenit peste 50 de salvatori