Avion de mici dimensiuni, prăbuşit în Maramureş. Pilotul a murit, copilotul are multiple traumatisme

Data publicării:
accident avion

Bărbatul avea 63 de ani. În accident a mai fost rănită grav încă o persoană care a fost dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean din Baia Mare. Bărbatul are 43 de ani şi primea lecţii de zbor. Cei doi au zburat întreaga zi. Deocamdată nu s-a stabilit ce a dus la prăbuşirea aeronavei.

Potrivit martorilor, avionul ar fi avut probleme tehnice în timpul zborului. Câţiva localnici care erau pe câmp în acel moment susţin că motorul s-a oprit brusc. O altă variantă ar fi aceea că pilotul ar fi făcut stop cardiorespirator când se afla la manşă. El era şi proprietarul avionului.


Avionul s-a prăbuşit la aterizare. Proprietarul aparatului de zbor era chiar pilotul, care ar fi intrat în stop cardio-respirator în timpul zborului. Celalalt rănit are multiple traumatisme, potrivit primelor informaţii de la faţa locului.

La locul accidentului, adică la aerodromul din Copalnic-Mănăştur, au venit două echipaje SMURD şi s-a încercat resuscitarea persoanei aflate în stop cardio-respirator timp de 30 de minute. Copilotului i-a fost administrat tratament, a transmis, pentru Digi24, Vasile Mihalca, primarul localităţii unde s-a produs accidentul. 

Persoana în stop cardio-respirator este născută în 1951. Avionul s-a prăbuşit chiar pe aerodromul din Copalnic-Mănăştur. Vremea este bună. Este înnorat dar nu este nici cald, nici frig. Probabil că a fost o defecţiune tehnică”, a spus primarul.

Copilotul avea 42 de ani şi lua lecţii de zbor. Lecţiile de zbor erau aprobate, instructorul avea toate aprobările, a declarat, Anton Rohian prefectul judeţului Maramureş, la Digi24. 

Copilotul era născut în 1971 şi lua lecţii de zbor. Avea toate aprobările, se spune că toată ziua au zburat şi au fost condiţii normale, până seara. Pacientul a fost transportat la Spitalul Judeţean Maramureş. Când a fost luat de SMURD, medicii spuneau că este stabil şi că este în afara oricărui pericol”, a precizat Anton Rohian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri