Autorităţile din Dâmboviţa nu vor să sprijine financiar construirea Catedralei Neamului

Data publicării:
5152c60f95f9cfa60200001e 1

Edilul Gabriel Boriga a declarat că solicitarea venită din partea Patriarhiei Române nu a fost discutată la nivel local deoarece nu este cazul să se aloce bani pentru ridicarea Catedralei Mânturii Neamului, de la Bucureşti, scrie Mediafax.

La nivelul administraţiei publice a municipiului Târgovişte nu s-a luat în discuţie această solicitare deoarece nu aveam de ce să discutăm. Fondurile pe care noi le avem, atât resursele proprii cât şi cele atrase, abia ne ajung pentru a duce la bun sfârşit proiectele pe care municipalitatea le are în derulare şi pentru a porni altele care sunt stringente dezvoltării oraşului”, a declarat primarul din Târgovişte.

Gabriel Boriga a spus că nici nu se pune problema ca în viitorul apropiat să se aloce vreo sumă de bani în sensul solicitării făcute de Patriarhie. Acesta a ţinut să precizeze că autorităţile locale sprijină biserica, dar pe plan local.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, afirmă că Patriarhia Română a solicitat alocarea unei „sume importante” dar că instituţia pe care o conduce nu va aloca bani catedralei de la Bucureşti.

Patriarhia Română a adresat o scrisoare reprezentanţilor autorităţilor locale pentru sprijin financiar la construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Banii ceruţi autorităţilor locale pentru Catedrala Mântuirii Neamului au generat o dispută publică între primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, şi Patriarhie, edilul reclamând „partizanatul” cu iz politic al Bisericii, oficialii BOR replicând că declaraţiile edilului sunt nefondate şi ofensatoare.

Construcţia Catedralei Mântuirii Neamului a început în decembrie 2010. Viitoarea catedrală, de pe Dealul Arsenalului, va avea 120 de metri lungime, 70 de metri lăţime şi 120 metri înălţime, iar la slujbe vor putea participa 5.000 de credincioşi. Costul lucrărilor pentru construcţia la roşu a fost estimat la 100 de milioane de euro.

La începutul anului 2011, Sfântul Sinod a aprobat o procedură de colectă naţională pentru construirea Catedralei. În februarie 2011, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru acest proiect. Primăria Capitalei şi primării de sector au donat la rândul lor pentru construcţie.

Reprezentanţi ai societăţii civile au criticat însă alocarea de bani publici pentru construirea Catedralei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...