Nu este deloc complicat, trebuie să ai doar bancnotele potrivite, adică de 1 leu, de 5 sau de 10 lei. Firma care a montat automatele garantează că ouale sunt proaspete şi stocul este schimbat în fiecare zi. Mulţi cumpărători sunt încă suspicioşi. Vor să vadă inscripţia standard de pe produs, înainte să plătească.
Până acum, automatele au fost instalate în pieţele Astra, Dacia şi Star. Aparatele aparţin unei ferme de păsări din Râşnov, iar cei care au pofta de omletă când încă nu s-au deschis magazinele, nu au nicio opreliște.
Automatul este foarte uşor de folosit. Se introduce bancnota, apoi codul unuia dintre rafturile pe care se află caserolele cu ouă şi aşteptăm ca ouăle să fie livrate.
Cei care îşi fac cumpărăturile în pieţe în care sunt amplasate automatele au păreri împărţite cu privire la acest mod de comerţ.
„Mi se pare treabă bună, o treabă ok, fiindcă nu mai stă nimeni la rând. Vii, te serveşti şi ai plecat", spune un cumpărător.
Alţii sunt sceptici şi preferă să cumpere ouăle de la magazin.
Pentru o caserolă cu 10 ouă, clienţii plătesc 6,5 lei, adic[ același preț ca la magazine. Proprietarii afacerii au de gând să extindă reţeaua şi în alte zone aglomerate din oraş, dacă localnicii se vor arăta încântați de automatul de ouă.