Atenție! Zi caniculară, cu temperaturi de până la 37 de grade

Data publicării:
canicula GettyImages-170921962
FOTO: Getty Images

©FOTO: Gulliver/GettyImages

Și locuitorii Capitalei vor avea parte de vreme caniculară, cu 36 de grade la umbră. Cerul va fi senin, vântul abia se va simţi, aşa că disconfortul termic va fi destul de mare. Presiunea aerului se va menţine însă la valori scăzute.

Singurele valori confortabile de temperatură vor fi la malul mării, unde se vor înregistra între 25 şi 28 de grade Celsius.

Spre seară, în vestul şi nord-vestul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, îşi vor face apariţia aversele, cu vijelii şi frecvente descărcări electrice.

Foarte cald va fi şi sâmbătă în regiunile sudice, unde şi indicele temperatură/ umezeală, ITU, va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Însă la munte, în vest, centru şi nord, vremea se răceşte şi va fi instabilă. De duminică, vremea se mai răcoreşte puţin şi prin sud, dar nu scăpăm de ploi, care vor apărea după-amiaza în majoritatea zonelor.

În Bucureşti va fi caniculă şi sâmbătă, când mercurul din termometre se va situa tot în jurul valorii de 36 de grade Celsius. Apoi, deşi temperaturile vor pierde câteva grade, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă. În cea mai mare parte a intervalului va fi soare şi doar duminică după-amiaza vor fi condiţii de ploaie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri