Atacurile din Vitan și Piatra Neamț au avut legătură. Frații Mararu au fost reținuți

Data publicării:
1202interlopi2-49009

Actualizare 21:05 Ioan Dumitru Mironescu a fost dus la Piatra Neamț, unde a primit mandat de reținere pentru 24 de ore.

Actualizare 20.00. Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au fost reţinuţi, marţi seară, pentru instigare la tentativă de omor calificat, după ce anchetatorii au stabilit că aceştia l-au plătit pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu, pentru a se răzbuna.

Într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei se arată că, în toamna lui 2012, cei doi l-au instigat şi i-au acordat sprijin inculpatului Proca Vitalie, pentru a-l ucide pe M. I. D. (Ioan Dumitru Mironescu - n.r.).

Astfel, arată anchetatorii, Proca l-au urmărit pe I. M. N. R., pe care l-a confundat cu adevărata persoană vizată (Mironescu), iar în seara zilei de 26 noiembrie 2012, dintr-un autoturism, au tras asupra acesteia mai multe focuri de armă cu două arme cu potenţial letal.

Potrivit sursei citate, fraţii Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe M. I. D., ca act de răzbunare împotriva acestuia, i-au procurat şi remis lui Proca autoturismul marca Audi A6 folosit la comiterea faptei şi i-au plătit acestuia o sumă de bani, în vederea săvârşirii infracţiunii. Totodată, arată anchetatorii, fraţii Mararu i-au oferit lui Proca elementele necesare pentru identificarea victimei şi, prin intermediari, au ţinut permanent contactul cu acesta, înainte şi după comiterea faptei.

Bogdan şi Răzvan Mararu vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Actualizare 13.30. În locuințele fraților Mararu s-au găsit importante sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, precum și șase kilograme de aur.

Actualizare 13.00. Procurorul Bogdan Staicu, de la Parchetul Tribunalului București și comisarul Radu Gavriș de la Poliția Capitalei au făcut declarații despre perchezițiile în cazul atacului armat din cartierul Vitan.

Actualizare 11.00. Procurorii DIICOT se află de patru ore la locuința lui Răzvan Mararu, fratele lui Bogdan Mararu și caută mai multe probe pentru a vedea dacă Mararu are legătură cu atacul armat la sfârșitul lunii noiembrie 2012 în Vitan. Concomitent cu această descindere s-au efectuat percheziții și la casa lui Bogdan Mararu, iar anchetatorii au fotografiat mașina pe care s-a amplasat explozibilul.

Percheziții au loc și în cartierul bucureștean Vitan, la locuința interlopului Ioan Mironescu, cel care a fost ținta atacului moldoveanului Vitalie Proca. Acesta a fost angajat de Bogdan Mararu pentru răzbunare. Cu puțin timp în urmă, Mironescu a plecat sub escortă la poliție.

__________________________

Procurorii DIICOT efectuează o percheziție la reședința lui Ioan Mironescu, cunoscut lider al lumii interlope din Neamț. Din probatoriul administrat în cele două anchete, tentativa de asasinat cu bombă din Piatra Neamț cât și cea din cartierul Vitan, oamenii legii au conchis că aceste ar avea legătură.

Mobilul atentatului din Piatra Neamț se pare că are la bază atacul produs în 26 noiembrie în zona Vitan, din București. Inculpatul arestat la Moscova, învinuit pentru plănuirea tentativei de asasinat, cetățean moldovean, ar fi intenționat, de fapt, să îl ucidă pe Ioan Mironescu, iar cel împușcat în atac ar fi fost o victimă colaterală.

Confuzia a plecat de la faptul că atât victima, cât și liderul lumii interlope din Neamț locuiesc în aceeași zonă din Vitan și conduc aceeași marcă de mașină. Astfel, tentativa de asasinat de la Neamț ar fi fost o răzbunare a lui Ioan Mironescu, susțin procurorii.

Anchetatorii strâng probe pentru a vedea dacă această variantă se confirmă. În acest sens vor face mai multe audieri în cursul zilei de astăzi.

Nu este exclusă varianta ca Ioan Mironescu să fie reținut, iar, ulterior, să fie dus la tribunal pentru emiterea mandatului de arestare preventivă.

Vitalie Proca, principalul suspect în acest caz, a fost reținut la Moscova, iar autoritățile române încearcă extrădarea lui, pentru a fi cercetat și judecat în România.

„La data de 8 februarie 2013 Ministerul Justiţiei a solicitat Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse extrădarea în România a numitului Proca Vitalie”, a anunțat azi Ministerul Justiției.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...