Şase motociclete ale unor piloţi străini care participă la etapa desfăşurată la Arad a Campionatului Naţional de Hard Enduro au fost furate, în noaptea de joi spre vineri, din curtea pensiunii unde sunt cazaţi o parte dintre competitori. Valoarea vehiculelor depăşeşte 40.000 de euro, iar păgubiţii oferă recompensă celor care oferă informaţii despre hoţi.
Competiţia „King of the Hill” a început, vineri, la Arad şi este o etapă a Campionatului Naţional de Hard Enduro, 460 de piloţi din 20 de ţări fiind prezenţi pentru a participa la curse în mai multe locuri din judeţ.
O parte dintre competitori sunt cazaţi la o pensiune din localitatea Ghioroc, la 25 de kilometri de Arad, iar şase piloţi au reclamat, vineri dimineaţă, că le-au fost furate motocicletele. Este vorba despre trei piloţi din Ungaria, doi din Austria şi unul din România, fiecare din cele şase motociclete furate valorând aproximativ 7.000 de euro, astfel că paguba depăşeşte 40.000 de euro.
Păgubiţii le-au declarat jurnaliştilor că au lăsat trei motociclete într-o dubă care avea uşile încuiate, iar alte trei vehicule erau parcate în curtea pensiunii şi legate cu lanţuri.
Hoţii au descuiat duba parcată în curte şi au tăiat lanţurile de la motociclete în cursul nopţii.
Poliţiştii au început cercetări şi au ridicat imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video montat în perimetrul pensiunii, însă păgubiţii spun că au vizualizat deja imaginile şi nu se pot identifica hoţii.
Piloţii păgubiţi au declarat că oferă o recompensă de 6.500 de euro celor care oferă informaţii ce pot duce la prinderea autorilor furtului.
Competiţia de la Arad este a patra etapă din cadrul Campionatului Mondial de Enduro şi are loc între 7 şi 9 aprilie.