Sursa foto: Vali Ivan, Adevărul.ro
„Ticăloșii au sărit calul. Legi după legi s-au încălcat, an după an i-am tolerat. DESTUL. Vă invităm la protest duminică (ora 16, la fântână).
Vă invităm să rămâneți cetățeni vigilenți în următoarele luni. Informați-vă constant din surse credibile și nu lăsați capul plecat niciodată.
Citiți comunicatul celor de la Militia Spirituala despre ziua neagră a democrației românești.
Ei vor să ne dezbine, noi știm că #unitisalvam”, este mesajul postat pe pagina Uniți Salvăm.
Traseul legislativ
Codul Penal a fost modificat de parlamentari, astfel încât ei nu vor mai putea fi cercetați de DNA și ANI.
Ambasadele occidentale îi critică pe parlamentarii români.
„Amendamentele la Codul Penal adoptate în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România”, avertizează ambasada SUA la București. Astfel de reacții au avut mai multe reprezentanțe diplomatice europene, ai căror oficiali s-au întâlnit astăzi cu membri ai Comisiei Juridice a Parlamentului.
În urma criticilor din ultimele zile, atât Victor Ponta, cât și Crin Antonescu au cerut rediscutarea Codului Penal.
În premieră, tot astăzi, Curtea Supremă a atacat la Curtea Constituțională modificările aduse Codului Penal.