APADOR-CH solicită modificarea urgentă a Legii Poliţiei (218/2002) şi a Legii armelor de foc (17/1996) în sensul interzicerii exprese, fără niciun dubiu, a folosirii armelor de foc pentru prinderea sau imobilizarea unor persoane care au comis contravenţii. Reprezentanţii Asociaţiei afirmă că, în fiecare dintre ultimii trei ani, o persoană a murit nevinovată, împuşcată fiind din greşeală de către poliţişti. Solicitarea vine după ce o femeie din Mureş a fost împuşcată în cap din greşeală de un poliţist aflat în urmărirea unui autoturism.
„Contravenţiile sunt fapte de gravitate minoră, sub pericolul pe care-l reprezintă infracţiunile, iar folosirea armelor de foc pentru prinderea unui contravenient (de regulă, este vorba despre contravenţii prevăzute de legislaţia rutieră) produce mai multe prejudicii pentru societate, decât beneficii. Aceasta deoarece există un risc ridicat, de suficiente ori concretizat, de rănire sau ucidere a unor persoane care se află întâmplător în spaţiul public, fără nicio legătură cu respectiva contravenţie”, au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii APADOR-CH.
Aceştia fac referire la cel mai recent caz, înregistrat în 8 februarie 2019, în judeţul Mureş, când un pieton a fost grav rănit la cap de un glonţ tras de către un poliţist care încerca să oprească un autoturism.
„Autoturismul nu oprise la semnalul echipajului de poliţie, faptă care constituie contravenţie, nu infracţiune. Astfel că, din cauza teribilismului unui şofer, care va primi doar o amendă contravenţională, o persoană nevinovată, complet străină de acel incident, se află la spital, între viaţă şi moarte. APADOR-CH reaminteşte că acesta nu este singurul caz în care folosirea armelor de foc a produs mai multe prejudicii decât beneficii. Există numeroase alte cazuri”, mai spun reprezentanţii APADOR-CH.
Se face referire şi la cazul înregistrat, în luna martie 2018, în Vaslui, când un şofer a fost împuşcat în cap de un poliţist, care, iniţial, a susţinut că arma i s-a descărcat accidental.
„În acel caz, dacă în loc de pistol cu glonţ, poliţistul ar fi fost dotat cu un taser, decesul nu s-ar mai fi produs. Nu ar fi avut de suferit nici victima şi nici, în cele din urmă, poliţistul. Conform statisticilor furnizate de IGPR la cererea APADOR-CH, numai în ultimii trei ani câte un om a murit de glonţul Poliţiei. Chiar dacă cifrele nu sunt mari, ele ar trebui să nu existe deloc, pentru că nimeni nu şi-ar dori să fie acel 1 din fiecare an”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.
Aceştia reiterează public Ministerului Afacerilor Interne solicitarea de a reevalua politica de dotare cu arme de foc a poliţiştilor.
„Este necesar ca armele de foc să rămână doar în dotarea forţelor speciale de intervenţie ale poliţiei, iar restul poliţiştilor, inclusiv cei de la poliţia rutieră, ar trebui dotaţi cu pistoale neletale, cu electroşocuri („tasere”). Taserele nu oferă mari şanse de a opri autoturismele, dar, în mod sigur, nu ucid oameni. Pentru oprirea autoturismelor se pot folosi „benzile cu ţepi” sau alte metode specifice, care nu pun în pericol viaţa celorlalţi şi care ar trebui asimilate în România. Chiar şi în lipsa autostrăzilor…”, se mai arată în document.
O femeie în vârstă de 59 de ani a fost împuşcată în cap din greşeală vineri, în localitatea mureşeană Aluniş, de un poliţist aflat în urmărirea unui autoturism al cărui şofer refuzase să oprească la semnal.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Mureş, fiind apoi transferată la Spitalul Clinic Judeţean Cluj- Clinica de Neurochirurgie, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Sursa: News.ro