„Trăiesc într-un loc pe care nu-l mai pot resimţi ca fiind 'al meu'. Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate mă fac să cred că ţara mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vârf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara 'lor' mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat. Sunt şocat când le văd portretele, când îi aud vorbind şi când mă gândesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura speranţă e că încă sunt informat asupra malversaţiunilor lor şi că încă se încearcă stăvilirea juridică a nesăţioasei lor 'eficienţe'”, a scris Andrei Pleșu în ziarul Adevărul.
„Mi se va spune că ilegalităţi şi tâlhari există peste tot. Cu siguranţă. Dar să ne uităm puţin în jur. 'Dozajul', tupeul, identificarea cu 'puterea' şi anvergura trans-partinică a 'caracatiţei' autohtone nu se pot compara cu nimic din geografia contemporană a civilizaţiei. Se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, până la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori. Dacă sunt prinşi, se declară victimele unor manevre politice. Încearcă, eventual, să scape, turnându-se între ei”, scrie Andrei Pleșu.
„Trăim sub ocupaţia unor ţoape! Şi, ceea ce e mai grav, nu prea ne pasă. Ne uităm la catastrofă ca la un spectacol. Bombănim, votăm năuc, ne certăm între noi”, adaugă filosoful.