Timp de doi an de la intrarea în vigoare a legii promulgate azi de președintele Traian Băsescu este interzisă achiziționarea de la persoanele fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora, utilizate de în activitatea feroviară.
Este vorba de șine de cale ferată, piese ale aparatelor de cale, material mărunt de cale, contrașine, eclise, părți componente ale instaliilor de siguranța circulației, cabluri de semnalizrae și telecomunicații feroviare, componente ale instațiilor de electrificare feroviare sau componente ale materialului rulant.
În caz de nerespectare a acestei obligații, cei care cumpără astfel de materiale riscă amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.
Ordonanța de urgență a fost adoptată de Guvernul Boc, în perioada când ministru al Trasporturilor era Anca Boagiu.
În nota de fundamentare a acestui act normativ se arată că principalul motiv al emiterii actului este nivelul ridicat al furturilor de materiale din infrastructura feroviară, care au dus la întârzieri și, mai grav, la accidente, dar și costurile ridicate pe care autoritățile le suportă pentru înlocuirea acestora.