ALBA. Comună iluminată cu energie regenerabilă

Data publicării:
03122012 20regenrabila 20sat-36623

Pentru amplasărea microcentralei, primarul comunei s-a inspirat din experienţa ţărilor nordice. Edilul a apelat la specialiști din cadrul Universității Politehnice din Timișoara pentru a scrie un proiect, pe care l-a înaintat guvernului norvegian. Iar investiția, de aproximativ 250 de mii de euro, a fost acoperită integral de norvegieni.

Locul unde a fost amplasată microcentrala nu a fost ales întâmplător, este colina unde vântul suflă cu cea mai mare intensitate din Transilvania

Pe acelaşi deal au fost montate șapte panouri fotovoltaice, care produc 550 de kilowați. Energia produsă de acestea este stocată în baterii speciale şi este folosită pentru iluminatul public al celui mai mare sat din comună, Șeușa.

După astfel de încurajări, autoritățile vor acum să obțină finanțare pentru montarea mai multor panouri fotovoltaice, astfel încât întreaga comună să câștinge independența energetică.

„De obicei producem mai mult decât este nevoie. Dacă am putea să injectăm energie în sistem și să o luăm când avem nevoie cred că, cu grupul acesta am putea să producem energie pentru cel puțin două sate din comună”, a declarat Gheorghe Damian, primaul comunei Ciugud.

Datorită microcentralei, autoritățile au reușit să economisească în jur de 12.000 de lei în fiecare lună, sumă care până acum se regăsea în facturile pentru energia consumată cu iluminatul stradal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri